Menu
in

Accident în Sicilia: Cătălin Argint, 49 de ani, și-a pierdut viața după ce a fost aruncat din mașină în urma impactului

Un grav accident de circulație petrecut la marginea localității Naro, în Sicilia, s-a soldat cu moartea unui cetățean român. Victima, Cătălin Argint, în vârstă de 49 de ani și rezident de mai mulți ani în Canicattì, a decedat pe loc după ce a fost proiectat în afara mașinii sale în urma impactului violent.

Mașina s-a răsturnat după impactul cu un alt autoturism

Accidentul a avut loc pe drumul național SS 410, într-o zonă deosebit de circulată. Argint se afla la volanul unui Volkswagen Golf în care călătoreau și trei rude de-ale sale. Două dintre femei, în vârstă de 61 și 57 de ani, au fost transportate de urgență în stare critică la spitalele din Caltanissetta și Sciacca. O a treia femeie a suferit răni mai ușoare.

În coliziune a fost implicat și un alt autoturism, un Fiat Punto condus de un tânăr de 24 de ani din Naro, care a fost, de asemenea, internat la spitalul Sant’Elia din Caltanissetta. Starea acestuia este stabilă.

Autoritățile au deschis o anchetă penală

Parchetul din Agrigento, prin procurorul Elena Failla, a demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei. O piesă importantă în investigație este autopsia efectuată la spitalul San Giovanni di Dio din Agrigento, în prezența reprezentanților legali ai familiei și ai unrei agenții de expertiză rutieră din Canicattì, scrie AgrigentoNotizie.

Roma, tânăr român de 25 de ani moare într-un accident cu un Jeep. „Nu era timpul tău să pleci la ceruri atât de devreme”

Rudele cer cu insistență să se facă lumină asupra accidentului petrecut pe 7 iulie. Ei au decis ca trupul neînsuflețit al bărbatului să fie repatriat în România, unde vor avea loc funeraliile.

Toate cele trei femei aflate în Golf și tânărul din cealaltă mașină sunt în continuare internați, dar potrivit medicilor, niciunul dintre ei nu se află în pericol de moarte. Între timp, mai mulți români din comunitate s-au adunat la locul accidentului pentru a aprinde lumânări și a depune flori în memoria lui Catalin Argint.

Exit mobile version