in

Apel disperat: ”Ajutați-mă să-mi îngrop creștinește fratele omorât în Sicilia”

Duminică 26 aprilie, dimineaţa, în jurul orei 7.30 pe drumul provincial Scoglitti-Gela, în dreptul localităţii Costa Esperia un localnic a descoperit pe marginea străzii corpul lui Nicolae Răducanu, un român de 38 de ani. Bărbatul era întins pe marginea străzii într-o baltă de sânge. Cineva pur şi simplu l-a ucis în bătaie, spărgându-i capul cu un corp contondent, foarte probabil o bâtă sau o rangă.

Zona este în apropierea serelor de pe câmpurile dintre Vittoria şi Scoglitti, zonă unde lucrează foarte mulți străini, în special români. Imediat au intervenit patrulele poliţiei care au inspectat zona în căutarea unor indicii utile privind omorul, la care nu ar fi asistat niciun martor.

Citiți întreaga știre aici:

Descoperire macabră pe un câmp agricol din Vittoria: muncitor român găsit cu capul sfărâmat

 


Familia lui Nicu Răducan (foto), din Slatina, a primit vestea prin intermediul poliției locale.

Niciun cuvânt din partea ambasadei de la Roma sau a consulatului din Catania.

Fratele victimei, Marius Răducanu, a publicat pe Facebook un apel către toți cei care pot ajuta familia:

”El este fratele meu care a fost omorat in Sicilia sambata noaptea trec printr-o perioada foarte grea fac apel la toti romani care vor sa ma ajute k sal aduc akasa sa fie inmormantat crestineste. Cont Raducan Marian nr. RO78RZBR0000060015097718”.

Contactat telefonic, Marius Răducan ne-a confirmat faptul că el este autorul acelui mesaj și că familia nu este în măsură să aducă corpul fratelui său din Sicilia. Ne-a mai declarat că a fost deja contactat de persoane care s-au oferit să facă transportul, contra cost. ”Fac apel la toți cei care ne pot da un ajutor cât de mic. Au sunat tot felul de firme, cel mai puțin ne-au cerut 2500 de euro. Am primit oferte și din partea avocaților. Corpul fratelui meu va putea fi ridicat de la morga din Catania abia peste 15 zile, deci mă gandesc că poate reușim să strângem cei 2500 de euro. Noi nu avem posibilitatea să-l aducem acasă și să-l înmormântăm creștinește.”

Marius Răducanu ne-a mai dat unele detalii despre desfășurarea anchetei. ”Carabinierii au reținut 7 din cele 9 persoane, de origine marocană și tunisiană, care au participat la încăierarea din local. Din cele 9 persoane, se pare că trei au violat-o pe partenera fratelui meu, iar mai apoi l-au bătut. Sper să se facă dreptate.”

”Au făcut autopsia corpului și nu au descoperit nicio urmă de droguri, medicamente sau substanțe interzise.” a mai completat el.

La finalul convorbirii, Marius Răducanu a ținut să repete: ”Ajutați-mă să-mi îngrop creștinește fratele …”

Marius Răducan poate fi contactat la nr. de telefon 0040 766611167.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Operaţiunea „Iubita” contra prostituției la Siracusa

Consulul General al Romaniei la Barcelona, premiat de autoritatile catalane pentru merite deosebite