in

Arestat din greşeală pentru crima de la Vermicino

Românul de 37 de ani acuzat de uciderea unei bătrâne la Vermicino, lângă Roma, a fost eliberat după mai multe zile petrecute în închisoarea Regina Coeli, scrie Adnkronos. Imediat după arestarea românului, fără a ţine cont de obligaţia de a folosi termenul de “presupus făptaş”, Corriere della Sera şi La Repubblica au titrat: „Ucigaşul a fost prins”.

Ioan Cucoş, arestat pe 30 mai, a fost acuzat de omor voluntar agravat, jaf agravat şi violare de domiciliu. Victima, Liliana Tardiola, o bătrână de 81 de ani fostă funcţionară a Ministerului de Finanţe, a fost găsită cu craniul zdrobit, pe 27 aprilie, în vila ei din localitatea Vermicino.

Tribunalul de re-examinare a decis să-l elibereze pe bărbat, după ce avocaţii săi au demonstrat că nu există nicio probă împotriva românului. “Bărbatul nu are nimic de-a face cu acea crimă”, au susţinut avocaţii lui Cucoş, Elisabetta Rocchetti şi Marco Gliosci, asistaţi de prof. Carmelo Lavorino, expert în criminologie.

“Teza susţinută de apărare este aceea că nu există nicio probă împotriva bărbatului şi din rezultatul cercetărilor efectuate reiese că este exclusă prezenţa acuzatului la locul faptei. A fost evitată o greşeală judiciară şi o detenţie nedreaptă”, au declarat avocaţii românului, într-o notă.

Liliana Tardiola, de 81 de ani, a fost găsită moartă, cu capul zdrobit pe 27 aprilie în vila sa din Vermicino (provincia Roma). Carabinierii din Frascati, după aproape o lună de anchete, l-au arestat românul de 37 de ani, care trăia împreună cu alţi conaţionali pe un câmp, într-o baracă, la doi km de locul crimei. Bărbatul nu are antecedente penale.

“Preso il killer della pensionata– "Un romeno, Ion Cucoş”- a scris Corriere della Sera la pagina 6, în ediţia de 1 iunie, precizând că “la locul crimei anchetatorii de la RIS au descoperit amprentele digitale ale victimei”. “La Repubblica” a venit cu detalii ulterioare: asasinul ar fi fost recunoscut fără dubii de câţiva vecini ai victimei, printre care un martor care şi-ar fi amintit foarte bine de “ochii albaştri” ai bărbatului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

România a ales: USL a obţinut peste 50% dintre voturile pentru primari

VIDEO Cei mai apreciaţi artişti români, pe scena Romanian Music Awards din Craiova