Menu
in

Arsă de vie de prietenul italian

O poveste de dragoste cu un sfârşit dramatic: pe 5 septembrie, Salvatore Biscottello, un italian de 47 de ani, a încercat să-şi ucidă iubita, Gina Felicia Ciubotaru, o româncă de 24 de ani, dându-i foc. Cei doi locuiau împreună la Moncalieri, lângă Torino, în acelaşi bloc. Bărbatul avea deja o prietenă, dar s-a îndrăgostit de Gina, care putea să-i fie fiică. Românca trăia la ultimul etaj, împreună cu mama ei.

Gina şi Salvatore (Foto: La Stampa)

Luni seară, în jurul orei 10, bărbatul, după ce s-ar fi certat cu Gina, orbit de gelozie,  ar fi turnat asupra tinerei o sticlă de spirt, apoi ar fi aprins focul cu o brichetă. După ce a realizat ce a făcut, a încercat să stingă focul, smulgând hainele de pe iubita sa, dar el insuşi a fost cuprins de flăcări.

Totul s-a întâmplat sub ochii mamei tinerei, care a încercat, iniţial, să spună poliţiştilor că a fost un accident.

Gina a suferit arsuri profunde pe tot corpul şi se află în condiţii disperate la spitalul CTO din Torino. Agresorul se află internat în acelaşi spital, cu arsuri pe 20% din suprafaţa pielii.

Medicii o menţin pe româncă în comă cu ajutorul medicamentelor, dar condiţiile ei sunt considerate foarte grave.

Citeste si:

Mesajul Ginei, cu două zile înainte de tragedie: “Poate vântul va reuşi să-mi redea lumina ochilor

M.C.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version