in

Biciclist accidentat mortal lângă Bergamo

Un muncitor român de 55 de ani a fost accidentat mortal pe 1 septembrie, în timp ce circula cu bicicleta pe o stradă din localitatea Suisio (regiunea Lombardia, lângă Bergamo).

Potrivit publicaţiei Eco di Bergamo, Gheorghe Boca era tatăl a trei copii. El a fost lovit în plin, în jurul orei 22, de un autoturism condus de un tânăr italian, în timp ce se întorcea acasă. Bărbatul tocmai cumpărase ţigări dintr-un bar aflat în cartierul unde locuia.

Potrivit unei prime reconstituiri, românul nu s-a asigurat înainte de a schimba direcţia de mers şi a fost lovit de maşina Hyundai a unui tânăr de 21 de ani, care nu a avut timp să evite impactul violent.

Biciclistul a fost proiectat, de pe parbrizul maşinii, la câţiva metri distanţă, într-un şanţ de la marginea drumului. Mai multe persoane care au asistat la accident au chemat ambulanţa, dar bărbatul avea răni foarte grave, care i-au cauzat în scurt timp decesul.

Românul nu a putut fi identificat imediat, pentru că nu avea asupra lui niciun document de identitate. Familia românului a aflat despre accidentul mortal abia duminică dimineaţă.

Poliţia stradală a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Adio, Schengen! Bulgaria va adera înaintea României

Înfrăţire între Festivalul de la Sanremo şi cel de la Mamaia/ VIDEO