in

Casalgrande, copil român de 12 ani bătut „numai pentru că este român”

Pe 7 octombrie, un copil român de 12 ani a fost agresat în plin centrul localităţii Casalgrande (Reggio Emilia) de un grup de copii. Băiatul agresat a afirmat că a fost atacat numai pentru că este român.

Băieţelul a fost înfruntat de un grup (ar fi mai mult de 10) de italieni de vârstă similară, toţi din localitate.

A fost un fel de ambuscadă: palme şi lovituri care l-au trântit la pământ sângerând. Apoi vinovaţii au fugit. Copilul de 12 ani a fost apoi ajutat de un băiat care şi-a avertizat mama privind cele întâmplate, care la rândul ei a chemat carabinierii. Ancheta e în curs de desfășurare.

Episodul a declanşat mai multe polemici în localitate, făcând să redevină de actualitate problema huliganismului la Casalgrande. Pe internet s-a dezlănţuit chiar şi polemică de factură rasistă. «Ruşine, să agresezi un băieţel şi să-l laşi la pământ sângerând numai pentru că e român», atacă o doamnă. «Şi când persoanele din est comit infracţiuni împotriva italienilor…?», a replicat un tânăr.

Intervine şi primarul Alberto Vaccari în manieră foarte dură şi hotărâtă: «Indiferent de naţionalitate, etnie şi religie, huliganismul este un fenomen deosebit de periculos. Să citeşti că există adulţi, care au o datorie educativă, ce deviază discursul de la evaluarea faptelor către reflecţii legate de naţionalitatea de origine a băieţelului este înfiorător şi îngrijorător. Victima violenţei trebuie să primească solidaritatea comunităţii noastre. Şi cei care spun că străinii sunt avantajaţi de Primării greşesc. Pe lista de aşteptare din localitatea noastră cei care au acces la locuinţe sociale sunt cu precădere italieni».

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Aterizare de urgență: coșmar pentru pasagerii unui avion Bologna-Bacău

Gala de premiere a campaniei de promovare a valorilor româneşti din străinătate: „Noi susţinem Excelența!”