Menu
in

Condamnat în România, arestat la Ragusa, în Sicilia: trebuie să ispăşească 12 ani

Un român de 48 de ani, Jenică Miron (foto), a fost extrădat de carabinierii din Ragusa în România, unde trebuie să ispăşească o condamnare la 12 ani pentru asociere în scopul comiterii de infracţiuni finalizată cu înşelătorie.

Miron a fost însoţit până la aeroportul din Fiumicino şi predat la doi funcţionari ai Poliţiei române. Pedeapsa i-a fost aplicată de Tribunalul din Galaţi în 2009. Bărbatul, după condamnare şi emiterea unui mandat european de arestare de către autorităţile române, a fost găsit la Ragusa, unde a fost arestat şi închis în aşteptarea extrădării.

Inculpatul a prezentat împotriva măsurii un recurs la Curtea de Apel din Catania susţinând că în cadrul procesului în sarcina sa din România nu au fost respectate garanţiile pentru apărare întrucât nu i-a fost notificat niciun act procesual.

Însă Curtea de Apel a considerat nefondat recursul susţinând că procesul s-a desfăşurat în mod regular. Bărbatul, care între timp a fost eliberat, a prezentat un recurs împotriva acestei ultime decizii la Curtea de Casaţie, care l-a respins, astfel devenind irevocabilă pronunţarea Curţii de Apel din Catania, care astfel a ordonat predarea bărbatului către autorităţile române.

Operaţiunea antiprostituţie „Venere della Notte”. Româncă extrădată din Germania

Proxenet căutat la Pescara, arestat în România. Banda manevra 100.000 de euro pe lună

Autorul jafului de la Prato, extrădat din România

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version