in

Cosenza, a murit de septicemie după ce și-a scos singur doi dinți, povestea dramatică a unui român venit la muncă în Italia

Un român a murit în Italia, după ce şi-a scos singur doi dinţi. Nu avea bani să meargă la dentist, iar când a ajuns la spital, a fost prea târziu. S-a stins la doar câteva ore după ce a fost internat.

Eugen Munteanu, 55 de ani, trăia la Acri, Cosenza, împreună cu fratele lui şi un prieten, în condiţii de sărăcie, într-o baracă. Cei trei munceau pe unde apucau şi abia aveau bani. Mâncau de multe ori la o cantină socială.

Veniseră în Italia de câteva luni, lucraseră pentru o firmă din Acri, dar îşi pierduseră serviciul şi nici nu fuseseră plătiţi, fiind victimele exploatării patronului.

Eugen avea mari dureri de dinţi şi s-a hotărât să îi scoată singur. Nu avea bani de dentist şi nu mai suporta durerile. După extracţii românul s-a simţit din ce în ce mai rău. A suferit aşa câteva zile, până când prietenii lui l-au dus la spitalul Beato Angelo, din Acri.

Acolo, Eugen a murit în doar câteva ore, scrie observator.tv, citând presa italiană. Fusese internat prea târziu, avea septicemie. Corpul lui a fost transferat la Cosenza, pentru autopsie.

Povestea dramatică a lui Eugen e povestită de ediția tipărită a ziarului Quotidiano. Românul plecase recent în Italia și se stabilise la Acri, Cosenza, împreună cu concubina lui și fratele acesteia.

„Românii au ajuns în Italia cu speranța unui trai mai bun și lăsând în spate o viață grea în România. După ce au lucrat o vreme pentru o firmă din Acri, au rămas fără loc de muncă, după ce patronul a refuzat să-i mai plătească. Cei trei s-au trezit pur și simplu în stradă și s-au refugiat într-o baracă în parcul din Serralonga, la mai puțin de zece kilometri de centrul orașului”, scrie sursa citată.

În ajutorul românilor au intervenit serviciile sociale din oraș, preotul Don Giampiero Fiore luându-și responsabilitatea de a avea grijă de ei. Le-a cumpărat haine și mâncare, iar un om de afaceri din oraș le-a oferit găzduire.

Timp de câteva luni, Eugen și ceilalți români au avut parte de o masă gratuită, la prânz, la cantina socială „Mensa del Girasole”, administrată de asociația „Susy, zâmbetul lui Dumnezeu”, care de de ani de zile le oferă o masă caldă celor care au nevoie. Cei care le serveau la mese puneau chiar deoparte o parte de mâncare și o dădeau oamenilor, pentru ca aceștia să mănânce și seara.

După ce românii nu au mai fost văzuți în ultimele zile, oamenii au început să se îngrijoreze și au cerut informații de la serviciile sociale. Așa a ajuns vestea morții lui Eugen, care s-a hotărât să-și scoată singur doi dinți, din cauza unor dureri puternice.

După extracţii, a început coșmarul românului. Bărbatul de 55 de ani a început să se simtă din ce în ce mai rău. A suferit aşa câteva zile, până când prietenii lui l-au dus la spitalul Beato Angelo, din Acri.Acolo, Eugen a murit în doar câteva ore, din cauza unei septicemii.

Acum, este doliu în micuța comunitate de la adăpostul „Mensa del Girasole”. Președintele asociației Rosetta Nigro și colaboratorii acestuia se întreabă dacă ar fi putut face ceva pentru a-l salva pe Eugen.

Există sentimentul că cei trei oameni disperați au fost lăsați singuri acolo. Însă, oamenii au încercat să facă ceva și fiecare va trăi cu întrebarea dacă a făcut destul pentru aceste suflete pierdute, mai scrie sursa citată.

Diaspora fără pensie specială. Fost plutonier în Armata Română, ajuns cerșetor în Italia. Curăță gratis spațiile verzi din Roma

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ramona Miletic, prima româncă aleasă consilier la o primărie din Viena: ”Iată secretul succesului meu”

Veneția, româncă de 37 de ani, s-a aruncat de pe un pod, salvată în ultima clipă de un carabinier