in

Crimă la Gela, arestat la Pordenone

O arestare în cazul românului ucis în bătaie la Gela după o ceartă furibundă cu câţiva conaţionali.

Pe 12 septembrie, poliţia l-a arestat la Pordenone pe Maxim Gheorghe Nicolae (foto), de 30 de ani. El ar fi autorul loviturilor cauzatoare de moarte din timpul încăierării violente izbucnite pe 10 august în cartierul San Giacomo din Gela, urmată de moartea unui român, Călin Aurel, de 34 de ani. Călin Aurel a murit după 15 zile de comă la spitalul Garibaldi din Catania.

Potrivit reconstituirilor din cadrul anchetei, Maxim ar fi declanşat o ceartă furibundă cu doi conaţionali de-ai săi din motive neînsemnate, probabil pradă aburilor alcoolului. Unul dintre cei doi, Vasile Poponici, de 31 de ani, a suferit răni la braţul stâng pe care medicii de la spitalul Vittorio Emanuele din Gela le-au considerat vindecabile în 15 zile.

Celălalt, în schimb, Călin Aurel, după ce a fost transportat şi internat de urgenţă în secţia de reanimare din Catania, a murit pe 25 august din cauza rănilor foarte grave. Victima a fost lovită cu o rangă, suferind hemoragii cerebrale şi fracturi multiple în diferite părţi ale corpului.

Maxim Gheorghe Nicolae, cunoscut forţelor de ordine, a fost găsit la Pordenone şi arestat cu acuzaţia de omor.

Potrivit investigaţiilor demarate de poliţie, mobilul care a declanşat furia agresorului ţine de aprecierele adresate de victimă soţiei unui al treilea român, care nu a fost implicat în încăierare.

Şi-a ucis mama la Torino: „Pentru că aşa mi-a comandat Dumnezeu!”

Torino, crimă între vecini după o ceartă din cauza fiului, român condamnat la 16 ani închisoare

„Da, mi-am omorât bunica: aveam nevoie de 50 de euro”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Monica Stamate, aleasă Miss Motors Italy: „Dacă bei, lasă pe altcineva să conducă

Deputatul Aurelian Mihai a intrat în greva foamei: Protestez contra indiferenţei autorităţilor faţă de problemele diasporei!