Menu
in

Crimă șocantă la Bolzano: cinci lovituri de cuțit, una direct în inimă. Rezultatele autopsiei în cazul camionagiului român ucis

Crimă șocantă la Bolzano: cinci lovituri de cuțit, una direct în inimă. Rezultatele autopsiei în cazul camionagiului român ucis. Parchetul din Bolzano a făcut publice rezultatele preliminare ale autopsiei în cazul camionagiului român Marius Ionuț, ucis în noaptea de 11 spre 12 octombrie 2025 într-o zonă industrială a orașului. Concluziile sunt dure și detaliază violența extremă a atacului: cinci lovituri de cuțit, dintre care una a fost fatală, penetrând inima victimei.

Crimă șocantă la Bolzano: cinci lovituri de cuțit, una direct în inimă

Crima a avut loc în parcarea pentru camioane din Piazza I Maggio, după ce autoritățile au fost alertate de martori care au semnalat o altercație violentă între șoferi. Victima, un român de 32 de ani, a fost găsită fără viață, prezentând multiple plăgi provocate de un obiect tăietor-înțepător, scrie presa italiană.

Potrivit raportului medico-legal, Marius Ionuț a fost lovit în mai multe zone ale corpului: în partea superioară stângă a feței, în zona bărbiei, pe partea stângă a toracelui, la nivelul areolei stângi și sub axila stângă. Lovitura decisivă a fost cea aplicată în zona areolei stângi, care a perforat peretele ventriculului drept al inimii, provocând un șoc cardiogen fatal.

Medicii legiști nu au identificat răni clare de apărare, un detaliu important care ar putea cântări greu în anchetă. De asemenea, leziunile sunt considerate compatibile cu cuțitul confiscat de anchetatori de la principalul suspect.
Citiți și: Panică la un centru comercial din Bologna: Un român amenință clienții cu un cuțit uriaș, carabinierii l-au anihilat cu greu

Suspectul: un alt camionagiu român

Pentru această crimă a fost reținut un conațional al victimei, Iulian Alinil Brujan, în vârstă de 47 de ani, și el camionagiu. Conform anchetatorilor, după agresiune, suspectul ar fi părăsit locul faptei la volanul propriului camion.

Din declarațiile martorilor reiese că, pe parcursul zilei, între victimă și suspect ar fi avut loc un conflict violent, care ar fi degenerat ulterior în atacul mortal din timpul nopții. Poliția continuă investigațiile pentru a reconstitui exact desfășurarea evenimentelor și pentru a stabili responsabilitatea penală.

Cazul a șocat comunitatea șoferilor de camion și readuce în atenție tensiunile, stresul și conflictele care pot degenera în violență extremă în parcările de tranzit din Europa.

Exit mobile version