În mediul rural din Chivasso (Torino), pe malul râului Pad, carabinierii au găsit luni, 2 noiembrie, la semnalarea unui fermier, cadavrul unui bărbat, cu ten deschis și cu o vârstă aparentă între 30 și 40 de ani.
Corpul se afla în poziție culcat, fără semne de violență. Purta un hanorac, blugi și o jachetă și era fără documente.
Militarii, în așteptarea autopsiei care vor stabili cauza și ora morții, au demarat operațiuni pentru identificarea cadavrului.
Astăzi, Ansa a anunțat că a fost identificat cadavrul: aparține lui Andrei Radu Miron, român în vârstă de 22 de ani din provincia Vercelli. Carabinierii au reușit să identifice corpul în această dimineață.
Tânărul era deja cunoscut de poliție în virtutea numeroaselor antecedente penale. O svastică pe care tânărul de 22 de ani și-o tatuase pe braț a oferit un element cheie de identificare. Ancheta carabinierilor este coordonată de procurorul Lea Lamonaca de la parchetul din Ivrea.