Menu
in

Fetiţă ţinută în sclavie la Viareggio. A fost vândută pentru whisky şi ţigări

Povestea de mizerie şi disperare într-o tabără de romi din Viareggio (provincia Lucca, în Toscana). Luminiţa are astăzi 19 ani. Dar avea numai 15 când a fost constrânsă să se prostitueze. A fost vândută de părinţi pentru două sticle de whisky şi două pachete de ţigări.

La Curtea de Apel din Firenze au fost confirmate pedepsele aplicate în prima instanţă exploatatorilor ei, soţii Marcel Mitoc, de 37 de ani, şi Maria Andreea Mitoc, de 35, ambii români. Au fost condamnaţi la 10 ani pentru infracţiunea de ţinere în sclavie a Luminiţei, întrucât o constrângeau să se prostitueze, intrând apoi în posesia a ceea ce câştiga aceasta prin prestaţii care variau de la 20 la 150 de euro. Georgică Iordan, cel care o însoţea la întâlnirile cu clienţii şi o supraveghea, reînsoţind-o apoi la tabăra de romi, a fost condamnat la un an pentru favorizarea prostituţiei.

Mama ei o abandonase când avea cinci luni. A fost crescută în România de bunica paternă. Apoi a trăit cu tatăl şi noua lui parteneră de viaţă. Din câte a povestit Luminiţa apoi investigatorilor, acea femeie era mereu beată, o bătea şi o maltrata. Uneori o obliga să doarmă afară. Când se afla pe o friguroasă bancă dintr-un sat din România a fost văzută de soţii Mitoc. Cei doi au invitat-o la ei acasă, i-au dat să mănânce, i-au permis să facă un duş şi să doarmă cu fiica lor.

A doua zi s-au prezentat la concubina tatălui, spunându-i că Luminiţa se va căsători cu fiul lor. Nu s-au prezentat cu mâinile goale: aveau două sticle de alcool şi două pachete de ţigări. Afacere încheiată. De atunci documentele Luminiţei au ajuns în mâinile soţilor Mitoc.

Au trecut împreună cu ea frontiera şi, în 2011, au sosit la Viareggio în tabăra abuzivă de sub podul căii ferate, la Querceta. Deja de a doua zi au trimis-o să cerşească. După 3 sau 4 zile Mitoc a obligat-o să se prostitueze cu persoane pe care el le cunoscuse în gara din Querceta. Unii dintre clienţi, când îşi dădeau seama că era minoră, o trimiteau înapoi fără prestaţie sexuală. Şi fără bani. Şi din acest motiv Mitoc o bătea.

Cei care mergeau cu ea plăteau de la 20 la 90 de euro în funcţie de prestaţie şi se ajungea la 150 de euro pentru o noapte întreagă. Din toţi aceşti bani, ei nu-i rămânea nimic. Nu putea să se opună nici să povestească cuiva teribila sa poveste. Altfel era bătută.

Povestea a ieşit la lumină datorită anchetelor efectuate de carabinierii din Querceta la care sosiseră semnalări privind un cerc de prostituţie în zona gării din localitate în care erau implicate fete de etnie romă. Printre clienţi, italieni din localitate, unii chiar în vârstă. Printre acestea un bărbat de 87 de ani. Cei mai mulţi erau abordaţi în faţa gării: «Uite ce fetiţă, ei îi place mult, nu ţi-ar plăcea să mergi cu ea? Te-ar costa 50, dar pentru tine lăsăm la 30». Şi astfel obţineau profit de pe seama acelei sordide achiziţii cu două sticle de alcool şi două pachete de ţigări.

Ancona, operaţiunea „Kajac”, bandă de proxeneţi anihilată

Operaţiunea antiprostituţie „Venere della Notte”. Româncă extrădată din Germania

Erau teroarea prostituatelor din Lecce. Arestați patru români

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version