Menu
in

Frosinone, reglare de conturi între bande. Doi români împușcați

Două bande rivale s-au înfruntat în faţa unui complex comercial din Frosinone: un albanez a tras şi a rănit doi români care sunt internaţi cu cod roşu.

Pe unul dintre cei care au tras l-au găsit şi blocat după o adevărată vânătoare de oameni. Albanezul de 28 de ani, rezident la Frosinone, considerat de investigatori unul dintre responsabilii focurilor de armă trase în apropiere de Multisala Le Fornaci din Frosinone, a fost arestat. Bărbatul are antecedente penale pentru jaf.

Focurile de armă au fost trase în jurul orei 4.

Două bande, una de români şi cealaltă de albanezi, s-au înfruntat în afara complexului Le Fornaci din Frosinone. O adevărată reglare de conturi, potrivit primelor anchetele ale poliţiei, pentru împărţirea pieţelor de droguri şi prostituţie.

Două persoane au fost rănite. Mai întâi a avut loc o încăierare, apoi un albanez a scos un pistol şi a tras rănind doi români, unul de 26 de ani în pântece şi altul de 43 de ani în abdomen. Aceştia au fost transportaţi la spital, cu cod roşu, însă viaţa lor nu este în pericol.

Albanezul a fugit împreună cu un complice la bordul unei maşini, însă a fost găsit şi blocat în scurt timp, după căutări intense ale poliţiei şi carabinierilor în întreg oraşul. A fost recuperată şi maşina utilizată pentru fugă.

Printre altele, albanezul va trebui să răspundă şi pentru infracţiunea de trafic de stupefiante. Într-o locuinţă utilizată de el carabinierii au efectuat o percheziţie şi au găsit: 3 pachete cu substanţă stupefiantă de tip „haşiş” cu o greutate totală de 300 de grame; 1 cântar de precizie; diferite materiale pentru prelucrare şi ambalare.

Anchetatorii i-au audiat pe cei doi răniţi şi acum investigaţiile continuă pentru găsirea celuilalt albanez care era împreună cu bărbatul de 28 de ani.

Banda “orfanilor” din Piatra Neamț a speriat Europa. Spargeri de milioane de euro cu metode paramilitare

Bandă de hoți, 47 de spargeri într-un an. După fiecare furt, salutau telecamera

Bande venite din România prădează cel mai important râu italian: Piraţii de pe râul Pad

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version