Menu
in

Grup de proxeneți români, anihilat la Roma

Echipa Mobilă de la Chestura din Roma a executat 8 mandate de arestare preventivă emise pe numele unor cetățeni români responsabili, cu titlu diferit, de asociere în scopul comiterii de infracțiuni finalizată cu recrutarea, inducerea și exploatarea prostituției, și de minori.

Măsurile au fost luate la finalul unei intense activități investigative efectuată de Echipa Mobilă din Roma începând din martie 2013, care a permis să se stabilească existența unui grup criminal, care opera de mai mulți ani și era compus din cetățeni români de la periferiile romane.

Victimele, toate foarte tinere femei românce, dintre care una minoră, erau constrânse de propriii conaționali să se prostitueze pe timpul zilei pe străzile consulare Ardeatina și Laurentina.

Femeile erau supuse de exploatatori, de care în unele cazuri erau legate afectiv, la continue bătăi și amenințări, ca și cum ar fi fost „lucruri” care fac subiectul dreptului de proprietate, aduse și ținute într-o continuă stare de supunere.

Anchetatorii au stabilit existența unei organizații bine structurate ierarhic, evidențiind pentru fiecare asociat un rol specific.

La conducerea structurii Croitoru Vasilică, care acorda permisele, stabilea tarifele și locurile. Pe lângă aceasta, el se se ocupa, și prin intermediul soției sale, de recrutarea de femei din România. Protectorii aveau dublul rol de organizatori ai bandei infracționale și de exploatatori ai fiecărei victime.

Fiul comandantului poliției, în banda proxeneților români

Din anchete a reieșit că o sumă care varia între 200 și 300 de euro trebuia să fie plătită săptămânal pentru fiecare femeie „autorizată” de organizație să exercite activitate de prostituție în zonele din competența lor.

În cursul anchetelor au fost identificate peste zece victime. În afară de banii destinați asigurării locului de muncă, femeile trebuiau să împartă restul de câștig cu propriul protector care, împreună cu alți răufăcători, exercita în contul organizației o strictă supraveghere a locurilor de muncă, asigurând respectarea zonelor și a orarelor.

Echipa de traficanți standard: doi albanezi și-o româncă

Sumele „chiriei” impuse erau apoi plătite de protectori șefului organizației, în mod direct sau trimițându-le prin curier sau prin tranzacții bancare în România, unde erau reinvestite pentru achiziționarea de imobile.

Persoanele afectate de măsuri restrictive sunt: Bălan Cătălin, de 33 de ani, Roșu Virgil, de 27; Stafie Gheorghe, de 38 de ani, Croitoru Vasilică, de 39; Maftei Ana, de 40 de ani; Cartaș Marian Adrian, de 30; Piseu Ioan, 27 ani; Aldea Aurel, de 34 de ani.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version