in

“Îi spun soției că am avut raporturi sexuale și aștept un copil de la tine”, italian șantajat plătește 2.000 de euro

O femeie a spus că așteaptă un copil de la el, alta că are fotografii cu el și fetița sa de doi ani în ipostaze indecente. Român de 24 de ani arestat la predarea banilor.

Pe 29 martie, poliția din Foggia l-a arestat pe Vasile Bobi Botea, român de 24 de ani, pentru că, împreună cu sora și soția sa, s-a făcut vinovat de o serie de șantaje în dauna unui foggian de 60 de ani.

Cu circa o lună în urmă, victima a fost abordată de o femeie de etnie romă cunoscută în zonă, care i-a cerut un cadou de 2.000 de euro, care după spusele sale i-ar fi servit pentru a se întoarce în România.

La refuzul logic al bărbatului, escroaca l-a acuzat că a avut raporturi sexuale cu ea și că aștepta un copil de la el. În cazul în care nu-i dădea banii, ar fi dezvăluit totul soției sale și angajatorului.

Potrivit Foggia Today, bărbatul, deși nu era implicat, crezând că acele acuzații false ar fi putut oricum să-i mânjească reputația și mai ales să-i distrugă căsnicia și relațiile de muncă, a decis să cedeze șantajului plătind femeii, pe 23 martie, suma cerută, deși era imensă față de disponibilitățile sale financiare.

Considera că în acest fel a rezolvat orice problemă. A doua zi, o a doua femeie romă a cerut alte două mii de euro spunând, în mod fals, că are pe propriul telefon mobil fotografii compromițătoare în care era surprins împreună cu fiica sa de doi ani în ipostaze indecente și amenințându-l, la fel ca prima dată, că va arăta acele fotografii celor dragi lui, dar și că-l va face să-și piardă locul de muncă.

Pe timpul aceleiași zile a fost abordat și de Vasile Bobi Botea, care l-a somat să plătească suma solicitată până marți, 20 martie. În acel punct victima, exasperată de amenințări și de șantaje, a decis să denunțe faptele la poliție.

Astfel, agenții s-au dus în ziua stabilită la locul întâlnirii. După ce a primit banii de la victimă, românul a fost blocat cu proptitudine, arestat și dus la închisoare, conform dispozițiilor procurorului. Cele două femei erau sora, plecată în România, și soția sa.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Caz incredibil la Pavia: italieni plătiți în lei, deși lucrează la ei acasă. 70 de angajați căzuți în capcana unei agenții românești

Îngrijitoare română bătută și violată de doi conaționali pe plajă la Catania, arestat unul dintre cei doi