Menu
in

Impact mortal la Ardea, lângă Roma, victimă un român de 34 de ani

Accident mortal la Ardea, lângă Roma. Impactul a avut loc pe o stradă în apropiere de via Laurentina. Pe data de 19 septembrie, în jurul orei 22, un bărbat român de 34 de ani, Olar Sorin, a decedat din cauza rănilor grave suferite. La fața locului s-au dus pompierii, personalul medical de la 118 și carabinierii.

Potrivit primelor reconstituiri, bărbatul, aflat la volanul unei mașini Chrysler, depășea un Audi Q5 când, din cauza ce trebuie stabilite, a derapat și s-a ciocnit cu un Nissan Micra care venea din direcție opusă. Apoi mașina sa s-a învârtit de mai multe ori terminându-și cursa într-un gard de protecție.

Impactul a fost fatal. Românul de 34 de ani, prins între fiarele vehiculului, a fost scos mort de pompieri. Rănile suferite au fost prea grave. Ceilalți doi automobiliști, un roman de 55 de ani și un italian de 51 de ani din Ardea, a fost răniți ușor. Corpul românului rezident la Pomezia a fost dus la Policlinica Tor Vergata pentru efectuarea autopsiei. Anchetele sunt efectuate de carabinierii din Anzio care au pus sub sechestru cele trei autoturisme.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version