Menu
in

Italia, îngrijitoarea răzbunătoare, l-a lovit cu un par pe bătrânul la care lucrase, fusese concediată din cauza băuturii

O româncă de 38 de ani a fost arestată la sfârşitul săptămânii trecute, la Torino, după ce l-a lovit pe bătrânul pentru care lucrase ca îngrijitoare. Românca voia să se răzbune pentru pierderea locului de muncă

Aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, femeia, înarmată cu o bâtă, a pătruns în apartamentul bătrânului şi l-a lovit, profitând că acesta avea probleme grave de sănătate şi nu se putea deplasa.

Conform La Stampa, citată de observatornews.ro, românca ar fi vrut să-l lovească de mai multe ori pe bătrân, însă actualul îngrijitor al bătrânului a reuşit să intervină şi să o dezarmeze pe atacatoare. Românca din Italia a fost dată pe mâna carabinierilor, care au decis reţinerea ei.

Ulterior, pentru că românca avea antecedente penale, atacatoarea a fost arestată preventiv, fiind acuzată de comiterea infracţiunilor de vătămare corporală şi pătrundere ilegală în apartamentul victimei.

Ancheta a scos la iveală că românca ar fi vrut să se răzbune pe bătrân pentru pierderea locului de muncă. Românca ar fi fost dată afară din cauza comportamentului vulcanic alimentat de consumul excesiv de alcool.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version