in

Italia, și-a ucis soțul cu 17 lovituri de cuțit, româncă condamnată la 24 de ani de închisoare

Mioara Bascoveanu, românca din Italia care l-a ucis pe fostul ei soţ cu 17 lovituri de cuţit, şi-a primit sentinţa. Femeia a fost condamnată la 24 de ani de închisoare, după ce judecătorii de la Corte d`Assise d`Appello di Frosinone au găsit-o vinovată de crimă. Iniţial, procurorii ceruseră condamnarea pe viaţă.

Românca a recurs la acest gest şocant de teamă să nu îşi piardă fetiţele. Rămăsese fără venituri, iar partenerul său, Giuseppe Cardoselli, un cunoscut avocat, cunoştea toate pârghiile justiţiei ca să aibă câştig de cauză.

Aşa că, în ziua fatală de 29 octombrie 2019, Mioara a intrat în biroul său. Cei doi s-au certat, iar femeia a luat un cuţit aflat pe masa avocatului. „De multe ori inculpata Bascoveanu s-a dus la el, în același birou și mereu fără a fi invitată”, a spus avocatul apărării, Itana Crialesi. „Ea a implorat întoarcerea sa la familie, dreptul său de soție și mamă, cerșea câteva zeci de euro, 50 de euro”, a spus de cealaltă parte apărătorul lui Cardoselli.

În cei 10 ani de căsătorie, din care s-au născut două fetiţe, cei doi s-au certat în repetate rânduri, iar reclamaţiile la poliţie au curs. Când s-a pronunţat divorţul, motivele de ceartă s-au mutat pe copii. Iar femeia devenise obsedată de gândul că şi-ar putea pierde copiii, „singurele motive de viață, copiii ei prețioși”. Obsesia s-a transformat în furie şi furia în crimă, scrie fanpage.it, citat de observatornews.ro.

„Am citit în documentele instanței toate chinurile acestei mame care are un trecut de abandon material și moral. O femeie care a căzut într-o stare depresivă profundă care în ultimul act de apărare a copiiilor ei a atacat transformându-se”, a mai spus avocata Itana Crialesi.

Pledoaria nu a reuşit să îi înduplece pe judecători, care au condamnat-o la 24 de ani de închisoare.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Dublă cetățenie: ce prevede legislația italiană? Ce se întâmplă la plecarea din Italia?

femeie turda

O femeie testată pozitiv la două luni după rapel a MURIT la spitalul din Turda. Medic: «Nu cred că de COVID a murit»