Menu
in

Mantova, copil român de 10 ani, înjunghiat de un chinez în timp ce era la plimbare cu mama lui

Clipe de groază pentru familia unui copil român de doar 10 ani. El a fost atacat în plină stradă, în orașul Castiglione delle Stiviere din Italia, în provincia Mantova, unde locuiește cu părinții. Băiatul doar ce ieșise din casă însoțit de mama lui, când un bărbat asiatic s-a năpustit asupra sa cu un cuțit, pe care i l-a înfipt în braț.

Băiețelul de doar zece ani a fost operat la spitalul din Brescia, unde a fost transportat cu elicopterul. El a suferit o intervenție delicată la mână, riscând chiar să își piardă membrul. Se află acum în afara oricărui pericol, spun medicii.

Părinții copilului au depus imediat o plângere la poliție, iar în mai puțin de o zi aceștia au dentificat și arestat atacatorul. Este vorba despre un cetățean chinez de 22 de ani, care suferă de o tulburare psihică gravă, care îl face de nestăpânit împotriva copiilor, tinerilor și bătrânilor.

Între timp, anchetatorii investighează un alt episod în care ar fi fost implicat asiaticul, în urmă cu o lună în Castiglione. Un tânăr de 18 ani a fost atunci atacat pe stradă și înjunghiat în gât. Victima a fost salvată ca prin miracol.

Chinezul a fost internat în secția de psihiatrie a spitalului Castiglione. Mai mult ca sigur, însă, el va fi ulterior transferat la penitenciarul Mantova și ulterior la un centru specializat de psihiatrie din Pavia.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version