in

Maricica a murit „din cauza medicilor”

ROMA, 02 decembrie 2010 Maricica Hăhăianu, asistenta româncă ucisă la Roma, ar fi murit din cauza neglijenţei doctorilor de la spitalul Casilino. Iată versiunea susţinută de Fabrizio Gallo, avocatul lui Alessio Burtone, tânărul care a lovit-o cu pumnul în faţă pe româncă. Avocatul Gallo a înaintat judecătorilor o expertiză medicală,  în care se arată că lovitura primită de Maricica Hăhăianu nu ar fi fost fatală.

Expertiza ar demonstra că asistenta nu prezenta leziuni la nivelul creierului în momentul în care a fost transportată cu ambulanţa la spital. Starea româncei s-a îmbunătăţit aparent în primele zile după internare. Dar în a cincea zi, medicii au anunţat o agravare  galopantă, culminând cu intrarea în comă şi, ulterior, cu moartea clinică a Maricicăi.

Conform expertizei prezentate de Gallo, vinovaţi de moartea româncei ar fi medicii de la secţia de reanimare a spitalului Policlinico Casilino, care nu ar fi tratat „presiunea sangvină ridicată, la nivelul cutiei craniene”, informează TGCOM. Avocatul Gallo a cerut, prin urmare, judecătorilor, eliberarea lui Alessio Burtone din închisoare.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

„Fiul meu întreabă: Când se întoarce mama?”

Criză în construcţii: 250 000 de locuri de muncă pierdute