in

Moartea Maricicăi Hăhăianu: „Nu a fost nici vina lui Burtone, nici a medicilor”

Pe 15 decembrie a fost depozitată în faţa Curţii cu Juri de la Roma expertiza cu privire la ultimele zile petrecute de Maricica Hăhăianu la spitalul Casilino.

Raportul este semnat de Giuseppe Vetrugno, specialist în medicină legală şi Carmelo Anile, medic primar în neurochirurgie, experţii numiţi pentru a stabili care a fost cauza decesului asistentei românce.

Potrivit raportului, cauza directă a decesului a fost un stop respirator, care a «a avut loc în urma unei leziuni la nivelul trunchiului cerebral» care a apărut ca urmare a unui «vasospasm al arterei bazilare».

Însă, adaugă experţii, citaţi de AdnKronos, este “puţin probabil” ca leziunea la nivelul trunchiului cerebral să se fi produs în momentul căderii victimei, după ce a fost lovită cu pumnul de Alessio Burtone.

În ceea ce priveşte conduita medicilor de la Policlinico Casilino, care au îngrijit-o pe femeie timp de o săptămână înaintă de moară, experţii consideră că nu este posibil să se afirme, în baza documentelor examinate, că în moartea acesteia un rol l-a avut conduita acestora.

Deci, potrivit experţilor, aşa cum reiese din "Il Giornale", Maricica nu ar fi murit nici din cauza lui Burtone, nici din vina  medicilor.

Exact asupra detaliilor conţinute în raportul experţilor se vor concentra avocaţii lui Burtone, care susţin că Maricica a murit din cauza medicilor de la Spitalul Casilino, şi nu ca urmare directă a pumnului aplicat de Burtone.

«Din expertiza medicală în sfârşit reiese, chiar dacă nu există certitudini definitive, ceea ce spunem de mai mult de un an, adică faptul că femeia a murit din cauza rupturii trunchiului encefalic, circumstanţă intervenită după internarea în spital. Astfel, moartea a survenit în urma intervenţiei chirurgicale şi nu la momentul intrării în spital»- a declarat Fabrizio Gallo, avocatul lui Burtone, pentru Il Giornale.

De cu totul altă părere este, însă, avocatul familiei Hăhăianu, Alessandro Di Giovanni, care a declarat pentru Gazeta Românească:

“Stiam că moartea a survenit în urma leziunii la trunchiul cerebral, dar leziunea este o consecinţă directă a loviturii primite, iată ce demonstrează raportul în mod clar. Lovitura a cauzat o serie de consecinţe biologice în lanţ, care au avut ca urmare directă decesul. Exact această întrebare am pus-o în final, în cadrul audienţei de joi (15 decembrie, nr): dacă moartea este o urmare directă a loviturii primite, iar răspunsul din partea experţilor a fost clar, "DA"." În ceea ce priveşte teza susţinută de apărarea lui Alessio Burtone- care era prezent în aulă săptămâna trecută- avocatul familiei Hăhăianul ţine să precizeze: "Apărarea poate susţine ce doreşte, dar este evident că vor decide juraţii în aula de tribunal, indiferent de ce se citeşte în ziare".

În ianuarie va avea loc următoarea înfăţişare, la care avocatul Di Giovanni va aduce în faţa Curţii un alt martor. După care vor urma martorii apărării şi pledoarile celor două părţi.

Hotărârea de a reexamina dosarul medical a fost luată pe 20 iunie de Curtea de la Roma, la cererea avocaţilor lui Burtone au susţinut că românca ar fi murit din cauza medicilor dela secţia de reanimare a spitalului Casilino.

Avocaţii lui Burtone  au anunţat că vor cere schimbarea încadrării juridice, din omucidere,  în provocare de leziuni grave.

Miruna Căjvăneanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Mama concediată, fetiţa nu mai are dreptul la asistenţă medicală

Observator lingvistic / Prestigiul, identitatea şi limba