in

Mort la muncă în Italia exact în acelaşi loc ca şi fratele său

A murit la fel ca fratele său în urmă cu doi ani: zdrobit de copacul pe care tocmai îl tăiase. Şi exact în acelaşi loc! Ştefan Borcau, de 39 de ani, român, nu a apucat nici măcar să primească îngrijirile colegilor de muncă: decesul a avut loc la Palena (Provincia Chieti, Regione Abruzzo), în Parcul naţional Maiella, pe 26 iulie.

Ştefan Borcau, rezident la Casoli, se întorsese de o săptămână din România. Pe 26 iulie se afla pe un şantier pentru tăierea copacilor din zona Sant’Antonio, la graniţa dintre provinciile Chieti şi L’Aquila. Împreună cu românul, angajat de o societate din Palena, erau şi alţi lucrători. Tocmai fusese tăiat unul dintre copacii indicaţi pe harta pregătită de firmă, când ceva trebuie să nu fi funcţionat în planurile de despădurire. Copacul a căzut peste muncitor, rănindu-l mortal la cap şi torace.

O parte a trunchiului a fost imediat ridicat de pe corpul rănitului de către colegii de muncă, însă inima muncitorului a încetat să mai bată în scurt timp. Intervenţiile sanitarilor sosiţi cu ambulanţa de la spitalul din Castel di Sangro şi cu elicopterul 188 decolat din Pescara, au fost inutile. Din România a sosit fratele lui Ştefan, Ion, pentru recunoaşterea cadavrului.

Potrivit autopsiei, Ştefan a murit din cauza spargerii craniului. Autopsia a stabilit că bărbatul a suferit trei lovituri la cap: prima cauzată de o ramură ruptă, a doua de căderea la pământ şi a treia din cauza copacului care a căzut peste el. Prima, deşi purta cască, i-a fost fatală.

Fratele lui Ştefan Borcau, Iulian, de 40 de ani, a murit tot la Palena în timp ce efectua tot lucrări de despădurire, pe 5 septembrie 2009.

Procuratura din Chieti a început o anchetă. Angajatorul lui Ştefan a fost denunţat pentru omor din culpă, pentru că nu a luat toate măsurile de precuaţie prevăzute de normativa în temă de siguranţă la locul de muncă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Încă un ales român în Italia: Constantin Isachi (Lega Nord), consilier la Ronco Canavese

Olanda înăspreşte condiţiile de acces pe piaţa muncii pentru bulgari şi români