Menu
in

Muncitor forestier român de 47 de ani, zdrobit de un copac la Pratovecchio (Arezzo). Lasă în urmă o fiică de 12 ani

Tragedie la locul de muncă în Parcul Forestier Casentino din Pratovecchio Stia, în provincia Arezzo. Un muncitor român de  47 de ani a fost zdrobit de un copac și a murit.

Victima se numește Ion Fartade, tatăl unei fetițe de 12 ani.

Accidentul s-a produs în 3 iunie în jurul orei 14.30. Fartade, cu domiciliul în Pratovecchio, lucra într-o firmă din zona Casentino superioară și, conform investigațiilor inițiale, tăia copaci mari împreună cu colegii săi, când dintr-o dată un trunchi a căzut pe el, ucigându-l instantaneu.

Proprietarul firmei și colegii au chemat ajutoarele, care au sosit imediat la fața locului.

Carabinierii, salvatorii alpini, pompierii din Bibbiena și cei ai detașamentului Pratovecchio au intervenit la locul accidentului, și au extras cadavrul bărbatului de sub copacul usiaș și apoi l-au transportat la cel mai apropiat drum unde a fost preluat personalul medical de la 118.

A sosit o ambulanță din Stia, dar personalul medical nu a mai putut face nimic. Elicopterul sanitar, pregătit de decolare în caz de nevoie, a fost lăsat la sol.

Zona în care s-a produs tragedia a fost pusă sub sechestru, în timp ce carabinierii din Pratovecchio, împreună cu organismele competente ale ASL și operatorii Pisll, prevenirea igienei și siguranței la locul de muncă, efectuează verificările necesare pentru a reconstrui întreaga dinamică.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version