in

Muncitor român de 28 de ani, mort la locul de muncă, organele sale au salvat patru italieni

A căzut de pe un acoperiș în timp ce lucra cu alți colegi. Nu a fost nimic de făcut. Colegii și rudele i-au respectat voința: să i se doneze organele în caz de nenorocire. Era donator înscris la Aido, asociația italiană de donatori de organe.

A spus mereu că ar fi vrut să i se preleveze organele atunci când viața sa, din mii de motive diferite, ar fi ajuns la sfârșit. Și așa a fost pentru P.R., un muncitor român de 28 de ani, rezident în localitatea Gualdo Tadino care nu a reușit să supraviețuiască după un accident de muncă înspăimântător.

Miercuri 16 octombrie a căzut de la o înălțime de șase metri de pe acoperișul unei fabrici: lucra cu colegii săi pentru a schimba o parte din vechiul acoperiș. Impactul cu solul a fost tragic. A suferit un „traumatism cranian important” și fracturi multiple în mai multe părți ale corpului.

Mai întâi cursa la spitalul din Branca și apoi cea și mai disperată la Perugia. Dar în dimineața de 18 octombrie deja nu mai avea nicio posibilitate să-și revină.

Prelevarea organelor – potrivit biroului de presă a spitalului – a fost coordonată de directorul Structurii Complexe de Chirurgie generală, Paolo Baccari, și la aceasta a participat o echipă de medici și personal specializat care s-a pus în mișcare seara târziu, după declararea morții cerebrale a tânărului, care era înscris la Aido și ale cărui dorințe au fost susținute și de rude.

Copil român mort la Messina, organele sale au salvat trei copii

Cele patru persoane care au primit organele muncitorului român erau de mai mult timp în așteptarea transplantului.

Rinichii au fost transplantați la doi pacienți diferiți, un funcționar de 44 de ani din San Benedetto del Tronto (Ascoli Piceno) și un comerciant de 58 de ani din provincia Viterbo. Inima și ficatul muncitorului român au fost transplantate de chirurgii de la Spitalul Cardarelli din Napoli la doi pacienți care, fără transplant, ar fi avut o perspectivă de viață foarte scurtă.

„Aceasta este demonstrația – a comentat directorul general al spitalului din Perugia, Walter Orlandi – a faptului că donarea de organe este o cultură în mare creștere. O cultură care contribuie la creșterea și printre imigranții din Italia a acestui mare sentiment de generozitate. Un exemplu de urmat”.

Între timp legea își urmează cursul. La locul accidentului, pe lângă forțele de ordine, s-au dus experții și funcționarii de la Asl pentru a culege elemente utile pentru reconstituirea dinamicii dramaticului accident și a cunoaște rolul și situația de muncă a bărbatului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Îngrijitoare românce decedate în Italia

Poveste emoționantă în Sardegna: un muzicant de stradă român a primit cadou 36 de chitare