Menu
in

Pavia, impact frontal între două autoturisme, un român de 52 de ani a murit pe loc

Tragedie pe Strada Provincială 26 din Pavia, în Italia, unde un român a murit pe loc după ce mașina pe care o conducea, Volkswagen Passat, s-a ciocnit frontal cu un Ford Transit. Echipajele de prim-ajutor sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe conaționalul nostru. Carabinierii din Vigevano au deschis o anchetă în acest caz.

Accidentul s-a produs în seara zilei de duminică, pe raza localității Ceretto Lomellina, în propierea intersecției cu drumul care duce spre Castello d’Agogna. În urma impactului extrem de puternic, șoferul mașinii Volkswagen Passat, un român de 52 de ani, rezident în localitatea Sant’Angelo Lomellina, a murit pe loc.

Echipajele de prim-ajutor sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe conaționalul nostru, fiind nevoiți să declare decesul. Potrivit Il Giorno, la volanul furgonetei Ford Transit se afla o tânără italiancă de 34 de ani, rezidentă în Savona. Șoferița a fost rănită grav în accident, fiind transportată cu elicopterul la spitalul Niguarda din Milano.

Carabinierii din Vigevano au deschis o anchetă în acest caz, pentru a stabili cu exactitate cine se face vinovat pentru producerea tragediei.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/la-fotbal-suntem-mai-buni-romania-a-invins-austria-la-ea-acasa-cu-scorul-de-3-2/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version