in

Pedofilul italian din România care a violat în mod repetat o fetiță de 8 ani revine în arest, după ce FUSESE ELIBERAT de o judecătoare

Bărbatul italian care a violat în mod repetat o minoră, care avea vârsta de 8 ani la data producerii faptei, revine în arest, după ce Tribunalul Brăila a admis contestaţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, care a cerut înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea de arest preventiv.

Cazul revoltător s-a întâmplat la Brăila.

Italianul a violat în mod repetat o fetiță de 8 ani, timp de mai multe luni.

Bărbatul în cauză a fost arestat preventiv în decembrie 2020. Fapta s-a produs cu ajutorul unei femei care avea fetiţa în grijă şi care a fost, de asemenea, arestată preventiv.

Dar Justiția română a decis că italianul nu trebuie să stea în pușcărie, ci poate sta în arest domiciliar. După scandalul iscat de o asemenea decizie, la contestația Parchetului, judecătorii de la Tribunalul Brăila au fost de acord să îl trimită în închisoare pe pedofilul violator italian.

Conform anchetatorilor, timp de mai multe luni, din toamna anului 2018 şi până pe 9 decembrie 2020, la diferite intervale de timp, în două imobile de pe raza municipiului Brăila, bărbatul a întreţinut acte sexuale cu o minoră, în vârstă de 8 ani la acea vreme, profitând de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa, precum şi de starea de constrângere morală în care se afla, din cauza autorităţii exercitate de către femeia care o avea în îngrijirea şi ocrotirea sa.

„În şedinţa de astăzi, Tribunalul Brăila a admis contestaţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, împotriva încheierii Judecătoriei Brăila, prin care a fost admisă cererea de înlocuire a măsurii preventive a inculpatului. Astfel, prin decizia TBR a fost desfiinţată încheierea instanţei de fond şi în rejudecare a fost menţinută măsura arestului preventiv”, a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Brăila, Georgiana Streche, potrivit Agerpres.

În data de 2 februarie, Judecătoria Brăila a hotărât ca fiind „legală şi temeinică – măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul Conte Pietro. În baza art. 221 alin.1 Cod procedură penală pe durata măsurii arestului la domiciliu impune inculpatului Conte Pietro obligaţia de a nu părăsi imobilul din municipiul Brăila, (…) fără permisiunea instanţei de judecată, în faţa căreia se află cauza”.

Judecătoarea care a înlocuit măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu în cazul cetăţeanului italian Conte Pietro se află în atenţia Inspecţiei Judiciare, având în vedere şi motivarea care a stat la baza deciziei sale:

„În prezenta cauză, faptele inculpatului, deşi reprobabile, nu sunt de o aşa gravitate încât să fi generat o rumoare socială de amploare, o reacţie a societăţii din care să rezulte că oamenii consideră faptele sale ca punându-le în pericol viaţa, existenţa în vreun fel. Nu au existat ieşiri în stradă, proteste în presă”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Românii nemulțumiți la intrarea în țară, din cauza obligativității carantinei chiar dacă au test PCR. Interpelare în Parlament

O româncă din Italia și-a donat toți banii pentru a aduce moaște ale Sfântului Andrei în țară, preoții italieni profund impresionați