Menu
in

Petru Lupu, 29 de ani, a ieșit cu prietenii să se răcorescă și s-a înecat într-un lac, la Milano

 Români în ItaliaRomân înecat la Milano – Petru Lupu, tânăr român de 29 de ani, a dispărut sâmbătă seara în timp ce făcea baie într-un lac de la Milano. Căutările trupului său au continuat toată ziua de duminică, dar fără rezultat. Abia luni pompierii au anunțat că l-au găsit

Român înecat la Milano

Tânărul de 29 de ani, în timpul nopții dintre sâmbătă și duminică, împreună cu niște prieteni, a ieșit să se răcorească. A intrat în apă în lacul de la cariera Ronchetto (în via Buccinasco din Milano) fără să mai iasă, potrivit Milano Today.

Corpul a fost găsit luni

Totul s-a întâmplat în jurul orei 2:15 când Petru, în timpul unui grătar în compania unor prieteni, a intrat în apă unde este interzis scăldatul, cu alte persoane. Tânărul de 29 de ani, însă, nu a mai putut ajunge la mal.

Român mort la Palermo, i s-a făcut rău pe neașteptate la volan și a intrat într-un copac – VIDEO

Nevăzându-l reapărând, băieții care erau alături de el au dat alarma și la fața locului au intervenit atât cei 118 salvatori, cât și pompierii comandamentului provincial din Milano. Căutările au început noaptea, dar fără rezultat. Căutările au continuat și duminică, dar apa tulbure împiedică operațiunile.

Cadavrul tânărului român a fost depistat și recuperat de pompieri abia luni. Cadavrul se afla la o adâncime de opt metri; pentru a-l localiza, pompierii au dragat fundul apei, folosind și un elicopter pentru a sprijini cercetările. 

Italia, moarte înfiorătoare pentru o româncă de 50 de ani: înecată în mașina cu care ajunsese într-un canal plin de apă

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version