in

Cadavrul unui român a fost găsit într-un iaz din apropierea orașului Prato, bărbatul avea 35 de ani

Cadavrul unui român a fost găsit într-un iaz din apropierea orașului Prato, bărbatul avea 35 de ani.

Cadavrul unui bărbat a fost găsit în iazul Alcali din Via De Gasperi, în partea de est a orașului Prato, la mică distanță de Interporto și Gonfienti. Descoperirea a fost făcută luni, 18 iulie, la ora 19.45, scrie notizieprato.it.

Alarma a fost dată cu puțin timp înainte de ora 20.00, luni. La fața locului au ajuns magistratul de serviciu și medicul legist.

Perugia, interdicție de a reveni în oraș și dosar penal pentru un român care a amenințat și scuipat un farmacist

Prato, cadavrul unui român a fost găsit într-un iaz

Căutările au fost efectuate de către scafandrii pompieri angrenați împreună cu sistemul de protecție civilă și unitățile canine în găsirea unui bărbat de 35 de ani, de origine română, despre care nu se mai știa nimic de la sfârșitul serii de duminică.

Ultima dată a fost văzut lângă iazul Alkali.

Căutările, activate de Prefectură, au început în jurul orei 16.00. Asociațiile voluntare ale sistemului de protecție civilă, în sprijinul pompierilor și al poliției, s-au deplasat pe teren. Câteva ore mai târziu, trista descoperire.

La fața locului au sosit magistratul de serviciu și medicul legist. Seara, a venit confirmarea că trupul găsit în apă este într-adevăr cel al românului. Numele lui era Marius Jecu.

Urmează să se efectueze cercetări pentru a se stabili de ce a ajuns bărbatul în iaz și care este cauza morții. Îndepărtarea cadavrului a fost efectuată de către serviciile funerare Misericordia.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 6 In medie: 4.7]
Seceta distruge recoltele din Italia

Seceta distruge 70% din recoltele din Italia: explodează prețurile la cereale, fructe și legume

accident perugia autostrada

Italia, un român a provocat un accident în lanț pe autostradă, avea alcoolemie de două ori mai mare decât limita admisă