Menu
in

”Prindeți-i, vă rog, altfel riscăm un măcel”, camionagiu român beat la volanul unui tir, denunțat de proprietarul unui bar

Camionagiul, proaspăt posesor de permis, conducea pe Valsugana complet beat, însă agenții de la Comandamentul din Bassano l-au oprit după o urmărire. A fost denunțat, i s-a suspendat permisul și a fost amendat. Semnalarea a sosit de la barmanul unei benzinării de pe șoseaua statală 47.

«În barul meu s-au oprit doi camionagii străini – a explicat bărbatul agenților -, unul dintre ei a băut destul de mult și apoi a urcat la volanul unui camion mare. Se îndreaptă către Trento. Prindeți-i, vă rog, altfel riscăm un măcel».

O patrulă a plecat pe loc, cu sirenele pornite, de la Carpanè. În localitatea Forte Tombion, datorită descrierii furnizate de barman, agenții au depistat camionul, obligându-l pe șofer să oprească într-o parcare de pe șoseaua statală.

La volanul vehiculului care se îndrepta spre Amsterdam era un șofer român proaspăt posesor de permis. Bărbatul prezenta semne evidente de ebrietate și abia se ținea pe picioare.

Agenții au decis să-l supună testului de alcoolemie, rezultatul fiind de 250 mg/dl: o rată foarte înaltă dacă se are în vedere că pentru autotransportatori legea fixează limita la zero.

Apoi polițiștii au contactat imediat un interpret pentru a putea efectua verificările de rigoare, care au dus la suspendarea imediată a permisului de conducere trimis apoi la Prefectură pentru prevederile de competență, iar șoferul a fost denunțat pentru conducere în stare de ebrietate.

Riscă de la 8 luni la 1 an și 6 luni de închisoare și o amendă de la 2 mii la 9 mii de euro. Camionul, din proprietatea unei firme străine, a fost încredințat altui șofer, rezultat negativ la testul de alcoolemie.

O patrulă a plecat pe loc, cu sirenele pornite, de la Carpanè. În localitatea Forte Tombion, datorită descrierii furnizate de barman, agenții au depistat camionul, obligându-l pe șofer să oprească într-o parcare de pe șoseaua statală…
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version