in

Prins după 13 ani datorită contului Facebook. Bucătar român acuzat că ar fi ucis doi bătrâni și a violat un bărbat în Italia

Prins după 13 ani. În noaptea dintre 10 și 11 septembrie 2004 a ucis un bătrân în vârstă de optzeci și șapte ani, la Comerio, în Varese, pentru a-i fura treizeci de mii de euro, economiile de o viață. Apoi, la doar patru zile distanță, a ucis o altă persoană la Novara, tot pentru a o jefui. Nu s-a oprit aici și tot în acea perioadă a agresat sexual un bărbat în Sesto San Giovanni, localitate situată la nord de Milano.

Este vorba despre Daniel Vasile Sinaushi, 47 de ani, bucătar român, care a reușit să se ascundă de atunci în Germania, deși pe numele lui a fost emis un mandat de arestare european.

Carabinierii l-au găsit datorită urmelor lăsate pe contul de facebook. Militarii i-au urmărit contul de facebook mai bine de un an, până când românul a publicat un video în care apărea alături de alte persoane, la o petrecere, în jurul unui grătar. Au identificat apoi adresa, în localitatea Unterdietfurt, de unde a fost emisă postarea și, împreună cu poliția germană, au reușit să îl captureze.

Daniel Vasile Sinaushi se află în prezent la închisoarea de la Rebibbia.

 

Deținut român condamnat pentru viol, protest la Regina Coeli, s-a cățărat pe cablurile paratrăsnet amenințând că se sinucide

”Decenala de limbă, cultură și civilizație românească”: un deceniu de activitate neîntreruptă în cadrul Proiectului LCCR