Menu
in

Protest pe un şantier din Pescara: „Daţi-mi salariul sau mă arunc în gol”

A ameninţat că se aruncă de pe o schelă de la etajul şase dacă nu primeşte banii pentru munca desfăşurată. Numai când a primit toţi banii, o parte în numerar, o parte pe un cec, Aurel Furtos, 32 nai, a acceptat să coboare. S- a întâmplat pe 12 iulie pe un şantier din Pescara.

Un muncitor român, Aurel Furtos, de 32 de ani, după ce a lucrat patru luni la negru, după spusele sale, fără a primi nicio retribuţie, s-a căţărat pe schelă le etajul al şaselea al clădirii la care lucra şi a ameninţat că se va arunca de la o înălţime de 20 de metri, dacă nu i se plăteşte suma pe care patronul lui i-o datora, după spusele sale: 4.300 de euro.

Pentru a încerca să-l convingă pe muncitor să coboare, s-a încercat totul. Un carabinier a urcat în balconul de la etajul cinci împreună cu un coleg al muncitorului, a negociat, i l-a dat la telefon pe căpitanul Salvatore Invidia, care a încercat şi el să-l convingă pe român să coboare.

Jos se afla şi directorul lucrărilor, din afara firmei, fiindcă a fost însărcinat să urmărească lucrările de renovare în contul asociaţiei de locatari, care i-a făcut semn lui Aurel că va primi banii din buzunarul său. Însă Aurel nu s-a lăsat convins până când nu a urcat şi inginerul în balcon şi nu i-a semnat un cec de 3.300 de euro din carnetul său în faţa oamenilor de la nucleul inspectoratului de muncă al carabinierilor. Aurel a primit şi 1.000 de euro în numerar, şi abia apoi a acceptat să coboare.

„Trebuia să se întoarcă în România şi să se căsătorească în 20 de zile”, a povestit unul dintre colegi, „şi în schimb din vina acestor bani care nu sosesc s-a şi certat cu logodnica. Nu e vorba că a înnebunit, doar că n-a mai suportat bătaia de joc”.

Aurel a sosit în Italia în martie în căutare de muncă. A fost luat de o firmă individuală care i-a promis o compensaţie de 4.300 de euro, pentru patru luni de muncă, oricum un salariu de mizerie. Însă înţelegerile nu ar fi fost respectate. Acum muncitorul se va întoarce acasă dar, fără gestul său, s-ar fi întors cu mâinile goale, făcând să fie inutile toate sacrificiile din ultimele patru luni.

La faţa locului au interveni carabinierii şi sprijiniţi de oamenii de la Inspectoratul de muncă au aprofundat controalele pe şantier. Au fost descoperite neregularităţi în materie de siguranţă a muncii, pentru care patronul firmei a fost denunţat; pe lângă aceasta, au fost aplicate sancţiuni administrative (pentru neregularitate în angajarea altor muncitori şi pentru neplata salariilor aferente) cu o valoare totală de circa 8.600 de euro.

Lucrările au fost blocate până la decizia autorităţii judiciare competente. Muncitorul care, prin gestul său extrem, a reuşit să obţină compensaţia care i se datora, a fost denunţat în stare de libertate pentru tulburarea liniştii publice.

Citeşte şi

Protest pe şantier la Catania: „N-am fost plătit de trei luni”

Varese, protestul disperat al unui muncitor român

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version