Menu
in

Rest pe o autostradă italiană: Monedă de 50 de bani in loc de 1 euro

Monedele româneşti de 50 de bani pot avea o valoare mult mai mare în Peninsulă, decât în ţară. Mai precis, pe autostrăzile din Italia, ele pot valora exact un euro, adică, de zece ori mai mult.

Iată păţania unui italian publicată de Viterbo Oggi: o aventură deloc plăcută, care pare să nu fie un caz izolat.

Domenico Picano povesteşte cum a fost „înşelat” de distributorul de tichete, când a vrut să plătească taxa de autostradă: „Am introdus o bancnotă de 20 de euro în distributorul automat şi când m-am uitat la rest, am observat că primisem o monedă românească de 50 de bani, în locul celei de 1 Euro.”

După ce şi-a dat seama că cele două monede sunt foarte asemănătoare, şoferul, odată ajuns acasă,  s-a hotărât să semnaleze neajunsul la Societatea care administrează autostrada: „Valoarea monedei de 50 de bani este de circa 10 euro-cenţi şi nici măcar nu poşi să-i cheltuieşti decât în România! Mă întreb dacă nu cumva sunt mulţi cei care plătesc în „bani”, păcălind astfel aparatul de taxat”, ceea ce ar fi foarte grav. Cei înşelaţi sunt cei care primesc, apoi, restul, tot în „bani” – a explicat Picano.

Din informaţiile noastre, mulţi români folosesc pe autostradă, la ghişeele automate, monede de 50 de bani în loc de 1 euro. De multe ori, trucul funcţionează.

Care e diferenţa?

Moneda romaneasca de 50 de bani are un diametru de 23,75 mm si cantareste 6,1 grame. Moneda de 1 euro are 23,25 mm diametru si o greutate de 7,5 grame. În euro, la cursul actual, 50 de bani valorează circa 11 cenţi.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version