Menu
in

Rimini, hoț de mașini în fugă lovește ÎN PLIN o româncă pe trotuar – VIDEO

Româncă lovită de mașină pe trotuar – O tânără româncă, aflată la muncă în Italia, a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină pe trotuar. Un hoț de mașini a luat-o pe capotă și a aruncat-o la 10 metri.

Lovită de mașină pe trotuar

Presa din Italia a publicat imagini cu momentul în care tânăra a fost lovită în plin de o mașină. Șoferul care a accidentat-o era un hoț de mașini și tocmai furase autoturismul de la un cuplu de tineri proaspăt logodiți, scrie corriereromagna.it, citat de ziare.com.

În imagini se vede cum tânăra se plimba pe trotuar însoțită de un bărbat. La un moment dat, după ce trece de o terasă, este lovită în plin de o mașină de culoare albă. Din impact femeia a fost aruncată la 10 metri distanță de locul accidentului. Din fericire, a scăpat cu viață.

Tânăra este la spital

Tânăra de 28 de ani, chelneriță sezonieră de naționalitate moldovenească cu pașaport românesc, este internată la spitalul Bufalini din Cesena, cu prognostic de 30 de zile pentru fractură de coccis.

Cel care a accidentat-o se numește Ciro Esposito și fugea cu mașina unui cuplu logodit.

După o lungă urmărire, a fost prins de poliție. O altă femeie, o turistă franceză de 32 de ani, este internată cu un picior și un braț rupt la spitalul Infermi din Rimini.

Carate Brianza, șofer român accidentat pe trotuar, mort după o lună de terapie intensivă

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version