Menu
in

Roma, ceartă la bloc, român ucis de un recidivist italian

O ceartă banală s-a transformat în tragedie. O altercaţie între locatari s-a încheiat cu un omor. Un vecin a luat un cuţit şi l-a înfipt în pieptul rivalului ucigându-l.


Crima a avut loc luni 18 mai după ora 22.30, la Roma, într-o clădire din zona Ponte di Nona, la periferia cartierului Prenestino (foto).


Victima este Ionel Bebereche, un român de 48 de ani. Inima sa a încetat să mai bată înainte de sosirea ambulanţei de la Policlinica Tor Vergata. A fost ucis de o lovitură profundă de cuţit care i-a atins inima.

Asasinul, un recidivist italian de 60 de ani născut la Palermo, Raimondo Grilletto, a fost reţinut imediat. Cei doi, potrivit unei prime reconstituiri, au ajuns să se certe în curtea imobilului. Apoi italianul a scos cuţitul şi l-a lovit cu violenţă pe rival. Victima a încercat să ajungă acasă, la etajul trei, dar s-a prăbuşit chiar la etajul doi, în faţa apartamentului asasinului.

«Situaţia mi s-a părut imediat foarte gravă», a spus un vecin încă tulburat de scenă. Pe scări erau vizibile urme de sânge şi de luptă. Poliţia l-a identificat şi arestat pe asasin.

Mobilul crimei ar fi legat de motive banale, privind buna vecinătate. Potrivit unor mărturii, ucigaşul şi victima se mai certaseră şi în trecut.

Raimondo Grilletto fusese arestat în 2001 pentru uciderea unui bulgar, în cartierul Tor Pignatara, la Roma.

Şoc la Terni: trei hoţi români au ucis un bătrân de 91 de ani, manifestaţii de stradă contra imigranţilor

Torino, și-a ucis soția din gelozie, în fața copilului. «Tata a luat o bâtă și a lovit-o în cap pe mama»

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version