Menu
in

Roma, pieton român ucis de o furgonetă pe via Bufalotta, este căutat şoferul

Se caută piratul străzii care joi 1 septembrie, la Roma, a accidentat şi ucis un român de 37 de ani. Un accident mortal, provocat probabil de o furgonetă albă, pe via Bufalotta, în dreptul intersecţiei cu via Marcigliana. Semnalarea la 112 a ajuns după ora 16.30. Salvatorii au sosit imediat şi l-au transportat pe bărbat la Spitalul Sant’Andrea, unde la ora 17 a fost declarat mort.

Prezenţa bărbatului de 37 de ani pe marginea străzii a fost semnalată de câţiva trecători care au vorbit despre o furgonetă care apoi a plecat. La locul accidentului au fost găsite urme de sânge.

La Chestura din Roma există prudenţă şi încă se vorbeşte la condiţional despre „leziuni compatibile cu accidentarea”. De fapt, trebuie să se înţeleagă dacă furgoneta albă l-a lovit cu adevărat pe bărbat sau s-a oprit plecând apoi, şoferul comiţând în orice caz o neacordare a primului ajutor.

Poliţia de Stat face apel ca oricine a asistat la accident sau în orice caz consideră că are informaţii utile anchetelor să se adreseze la 112 sau investigatorilor de la Comisariatul Flaminio Nuovo (telefon 06.3325811) care se ocupă de caz.


 

Citiți și:

Arezzo, român beat la volan, a ucis 2 persoane: o mamă şi pe fiica ei. Condamnat la 9 ani de închisoare

Tragedie la Taranto, beat la volan s-a izbit de un zid: au murit doi tineri români, de 17 și 24 de ani

Tir căzut de pe un pod pe autostradă în Italia, şofer român scăpat ca prin miracol

Muncitor român de 40 de ani, accidentat mortal la Palermo în timp ce traversa strada

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version