Menu
in

Român de 41 de ani, după 10 ani în Italia a ajuns pe drumuri, condamnat pentru o friptură: „Nu mai mâncasem de 3 zile”

Un român de 41 de ani, din Italia, a fost condamnat la 2 ani, 3 luni şi 20 de zile de puşcărie, plus o amendă de câteva mii de euro, după ce a intrat noaptea în bucătăria unui hotel din Orte, unde a mâncat o friptură şi a mai luat câteva bucăţi de carne, pe care le-a ascuns în geacă. De asemenea, el a furat şi 60 de euro dintr-o cutie de bacşişuri, care se afla în bucătărie.

Românul a apucat să mănânce, dar fost prins după câteva minute de paznicul hotelului, care îşi făcea rondul. El a încercat să-l ameninţe cu o şurubelniţă, încercând să fugă, însă a fost repede pus la pământ şi imobilizat. În instanţă, paznicul – scrie observator.tv, citând presa locală – a povestit cu regret cum în momentul în care l-a pus la pământ, toată mâncarea luată de român din bucătăria hotelului s-a împrăştiat pe jos.

Când au sosit poliţiştii, românul fusese deja imobilizat, iar șurubelnița și mâncarea erau împrăştiate pe jos, în timp ce banii au fost găsiţi în buzunarul lui. Cât timp a trecut de când ai mâncat ultima oară? l-a întrebat avocatul apărării Vincenzo Petroni, care a suţinut tot timpul că intrarea prin efracţie a fost comisă din necesitate. „Nu mai mâncasem de 3 zile”, a răspuns românul, confirmând dramatic argumentul apărării.

El a spus povestea groaznică a românului, care avea o viaţă foarte grea în Italia. Nu avea o locuinţă stabilă şi avea un trecut presărat de violenţe familiale, bătut frecvent de tatăl său când era copil şi fugit în Italia de frică. 

Apărarea a încercat din toate puterile să înduplece instanţa şi să explice că omul a furat o friptură pentru că era disperat şi nu mai mâncase de 3 zile. Degeaba a încercat avocatul Petroni că omul trebuie ajutat cumva, nu aruncat în puşcărie.

„Cum bagi în puşcărie pe cineva care nu are nici măcar ce să mănânce? Nu este normal. Omul acesta trăieşte în aceste condiţii fără ca nimeni să facă nimic pentru a-l ajuta sau a-l trimite acasă, măcar. Înțeleg că este o problemă politică, dar acest om nu are ce căuta în puşcărie”, a spus Petroni.

Inculpatul, care după zece ani în Italia nu vorbește limba italiană și este analfabet, a fost judecat, în prezența unui interpret. Deşi procurorul Michele Adragna a cerut o sentință de doi ani de închisoare și o amendă de 500 de euro, Curtea mai severă şi a decis o pedeapsă de doi ani, trei luni, 20 de zile și o amendă de câteva mii de euro.

Italia sărăcește: 3 italieni din 10, expuși riscului sărăciei

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version