Menu
in

Româncă urmărită și terorizată de partenerul italian: “Pregătește-ți sicriul, vin să te omor”

“Eram înspăimântată și terorizată, îmi spunea să-mi pregătesc sicriul, că mă omoară, venea la locul meu de muncă și mă amenința, mă bătea și apoi mă bombarda cu apeluri telefonice, 200 în numai o noapte și la ultima agresiune m-am apărat pulverizând asupra lui spray iritant”. Este declarația pe care a făcut-o o româncă de 49 de ani, la Tribunalul din Carrara, în procesul în care inculpat este fostul său partener de viață Saverio Tieni, italian de 48 de ani, care a fost condamnat, pentru evadare, la un an și nouă luni de detenție.

Bărbatul, zidar originar din Brindisi dar rezident de mai mulți ani la Avenza (provincia Massa Carrara), a compărut la tribunal în stare de detenție. Tieni, care ispășea în arest domiciliar o condamnare la doi ani de închisoare care i-a fost dată de tribunalul din Massa pentru acte persecutorii tocmai împotriva fostei partenere, profitând de un permis, pentru a merge la un proces în care era inculpat pentru o altă infracțiune, s-a dus la locul de muncă a femeii și a bătut-o, aceasta ajungând la spital cu răni vindecabile într-o săptămână.

“M-a luat la pumni și picioare, a urlat fraze vulgare la adresa mea”, a povestit românca judecătorului. “Eu aveam în buzunar un spray iritant și l-am pulverizat spre el, astfel am reușit să mă eliberez și să chem carabinierii”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version