
Româncă sechestrată și violată timp de o lună în Italia – O femeie de origine română, în vârstă de 44 de ani, a trăit un coșmar de neimaginat în Italia, după ce a răspuns la un anunț pentru un post de îngrijitoare de bătrâni. Ceea ce părea o simplă oportunitate de muncă s-a transformat într-un calvar: femeia a fost răpită și violată timp de o lună de un bărbat de 60 de ani din localitatea Palagonia, provincia Catania.

Româncă sechestrată și violată timp de o lună în Italia – Anunț fals pentru a atrage victime
Românca a mers la locuința bărbatului pentru a discuta condițiile de angajare și pentru a o cunoaște pe persoana ce urma să fie îngrijită. Ajunsă acolo, a realizat rapid că ceva nu era în regulă: locuința era insalubră, plină de doze goale de bere, iar bărbatul locuia singur. Acesta i-a mărturisit imediat că anunțul fusese doar un pretext, iar în realitate nu exista niciun loc de muncă.
Speriată, femeia a încercat să fugă, însă agresorul i-a blocat ușa și i-a luat telefonul mobil, împiedicând-o să ceară ajutor. De atunci, pentru aproape o lună, românca a fost ținută captivă în casa bărbatului și a fost supusă unor violențe repetate, atât fizice cât și sexuale.
Salvarea printr-un mesaj disperat
Româncă sechestrată și violată timp de o lună în Italia – După patru săptămâni de teroare, ocazia de salvare a apărut în momentul în care agresorul a ieșit din locuință, lăsându-și telefonul acasă. Profitând de scurtul moment de neatenție, femeia a reușit să trimită un mesaj unei prietene, cerându-i să sune imediat la carabinieri. După trimiterea mesajului, victima l-a șters, de teamă să nu fie descoperită.
Carabinierii din Palagonia au ajuns rapid la fața locului. Bărbatul a încercat să-i convingă că femeia era partenera sa, însă în acel moment românca a fugit din casă și a cerut ajutorul forțelor de ordine.
Arestare și investigații medicale
Agresorul a fost arestat pe loc, în flagrant, fiind acuzat de sechestrare de persoană și viol. Femeia a fost transportată la spitalul din Caltagirone, unde medicii au confirmat că leziunile fizice și starea psihologică sunt compatibile cu violențele descrise.
Potrivit presei italiene, victima, care este separată și are o fetiță de 12 ani, se află acum sub protecția autorităților italiene și primește îngrijiri specializate. Carabinierii continuă ancheta pentru a stabili dacă bărbatul a mai atras și alte femei cu ajutorul aceluiași anunț fals de angajare.
Un caz care a șocat comunitatea
Cazul a stârnit revoltă în comunitatea locală din Palagonia, iar autoritățile italiene au avertizat că astfel de anunțuri online pot fi capcane folosite de indivizi periculoși. Il Giornale di Sicilia a relatat că intervenția rapidă a prietenei victimei și a carabinierilor a fost decisivă pentru salvarea femeii.