Menu
in

Români cercetați pentru trafic de opere de artă la Ravenna: ”Le-am găsit la gunoi!”

Carabinierii din Ravenna au denunţat doi români pentru trafic de opere de artă. Cei doi bărbaţi, opriţi la bordul unei furgonete, au fost găsiţi în posesia, în afara unor unelte pentru dat spargeri, a unor picturi asupra cărora sunt în curs cercetări cu colaborarea Secţiei ”Tutelă Patrimoniu Artistic” a carabinierilor.

Şoferul şi pasagerul, doi români de 27 şi 28 de ani, ambii rezidenţi la Lido Adriano şi cu antecedente de poliţie, transportau nouă opere de artă printre care picturi în ulei, diferite sculpturi şi diferite reproduceri. Fiind interogaţi privind provenienţa de către militari, cei doi au furnizat explicaţii foarte vagi.

La un moment dat, fiind încolţiţi de întrebările agenţilor, unul dintre cei doi a spus că a găsit tablourile lângă o pubelă de gunoi, gândindu-se că nu ar fi făcut niciun rău să le ia şi să le ducă la locuinţa sa, întrucât erau obiecte abandonate. Dar operele de artă erau pline de praf şi uscate, în timp ce pe litoralul din Ravenna ploua.

Dovezile strânse de carabinierii din Lido Adriano, alături de antecedentele celor doi subiecţi, i-au determinat pe militari să considere că este vorba de opere de artă provenite dintr-un furt şi astfel au fost puse sub sechestru. Celor doi români li s-a deschis dosar penal pentru infracţiunea de tăinuire.

Citește și:

Am speriat Italia: Criminalitatea românească în raportul Direcţiei Antimafia

Au furat parfumuri de marcă în valoare de 18.000 de euro. Patru români arestaţi pe Malpensa

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version