in

S-au întors din România în Italia fără să comunice sosirea, trei români AMENDAȚI cu peste 2.000 de euro

Poliția de stat din Pordenone a oprit un vehicul cu numere românești cu trei persoane la bord, pe autostrada A28.

În mașină se aflau trei români care s-au întors în Italia din România, fără să comunice acest fapt la ASL, direcția de sănătate, anunță ilfriuli.it.

Din această cauză, au primit o mega-amendă de peste 2 mii de euro.

O patrulă a Poliției Rutiere Pordenone, activă tocmai pentru a monitoriza vehiculele sosite din alte țări, a verificat un vehicul românesc cu trei persoane la bord de-a lungul autostrăzii A28.

În urma investigațiilor, polițiștii au verificat că doi pasageri nu aveau autodeclarația care să declare intrarea lor pe teritoriul italian și domiciliul de autoizolare, pe care ar fi trebuit să o predea șoferului la plecare.

Cei doi, prin urmare, nu și-au comunicat prezența Departamentului de Prevenire al autorității sanitare competente teritorial, pentru a fi supuși supravegherii sănătății necesare și auto-izolării.

Prin urmare, pentru cei doi călători a fost stabilită o amendă administrativă de 533,33 euro fiecare, în timp ce șoferul, care era recidivist în această speță, va trebui să plătească o amendă de 1.066,64 euro.

Românii care ajung in Italia sunt obligați să se izoleze la domiciliu pentru 14 zile, fiind obligați să completeze la intrarea pe teritoriul statului italian un formular în care declară domiciliul pentru autoritățile sanitare.

Începând cu data de 24 iulie 2020, persoanele care s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României în ultimele 14 zile anterioare sosirii în Italia sunt supuse obligației de autoizolare și de supraveghere medicală pentru o perioadă de 14 zile la sosirea pe teritoriul italian.

La data de 7 septembrie, autoritățile italiene au decis prelungirea aplicării acestor măsuri până la data de 7 octombrie 2020.

Oricine intră acum în Italia din străinătate este obligat să prezinte transportatorului sau forțelor de poliție în caz de control, o declarație pe proprie răspundere .

În cazul persoanelor care sosesc din România, acestea vor trebui să specifice în detaliu în declarația pe propria răspundere locul în care vor petrece perioada de supraveghere sanitară și izolare la domiciliu, mijlocul de transport privat prin care vor merge la acea adresă și un număr de telefon la care pot fi contactate în această perioadă (inclusiv un număr de telefon mobil).

De asemenea, transportatorii trebuie să măsoare temperatura pasagerilor și să nu permită călătoria celor depistați cu stare febrilă.

Persoanele care, la sosirea din România în Italia cu un mijloc de transport în comun, nu pot să se deplaseze cu un mijloc de transport privat la adresa la care vor efectua izolarea la domiciliu, indicată în declarația pe propria răspundere, vor trebui să efectueze carantina într-o locație stabilită de Protecția Civilă, pe cheltuială proprie. Acestea trebuie să comunice cu celeritate apariția unor eventuale simptome de Covid-19 Direcției de Sănătate Publică.

În mod asemănător, persoanele fizice care sosesc din România în Italia cu un mijloc de transport privat sunt obligate să comunice imediat propria intrare pe teritoriul italian Departamentului de Prevenție din cadrul Direcției de Sănătate Publică locală.

Acestea vor fi supuse măsurii de supraveghere sanitară și de izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile, la adresa comunicată Direcției de Sănătate Publică și vor trebui să semnaleze cu celeritate apariția unor eventuale simptome de Covid-19.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Accident mortal pe un șantier din Forlì, un zidar român de 41 de ani a căzut de pe acoperiș și a murit

medicamentului Covid

Un medic dezvăluie probleme în alocarea medicamentului esenţial în tratarea cazurilor grave de COVID-19: «1.900 de români nu l-au primit»