in

”Să-ți pierzi viața lucrând este un fapt inacceptabil”, român mort la locul de muncă în Trento

Un muncitor român a murit la locul de muncă pe 19 septembrie într-o fabrică de ulei de măsline la Lavis, în provincia Trento.

Bărbatul, rezident la Trento, lucra pentru firma Ecnonord care se ocupa de strângerea reziduurilor. Alarma a fost dată de colegii de muncă, însă medicii nu au putut face altceva decât să constate decesul bărbatului.

La fața locului au intervenit forțele de ordine, împreună cu Unitatea Provincială pentru Prevenție și Siguranță la Locurile de Muncă (UOPSAL), pentru a stabili dacă a fost vorba de un accident sau de o stare de rău.

Cgil cere să ”se clarifice în timp foarte rapid cauzele morții și să se identifice toate responsabilitățile”. Condoleanțe din partea președintelui Consiliului Provincial, Bruno Dorigatti, care cere să se ”răspândească în mod capilar cultura drepturilor, siguranței și prevenției”.

Anchetele sunt efectuate de UOPSAL. Serviciul agenției sanitare a intervenit la fața locului împreună cu carabinierii. Potrivit primelor informații, bărbatul a fost găsit fără viață pe fundul unuia dintre containerele folosite de firmă pentru tratarea deșeurilor, unde probabil a căzut de la o înălțime de câțiva metri. Colegii prezenți erau ocupați și, poate și din cauza zgomotelor vreunei mașinării, nu și-au dat seama de cele întâmplate și nu l-au văzut pe muncitor căzând.

Sindicatele metalmecanice Cgil, Cisl și Uil au efectuat o oră de grevă, miercuri 21 septembrie, pentru a protesta împotriva nesiguranței la locurile de muncă.

Sindicaliștii denunță: ”Mulți români care pleacă în Italia, să muncească în agricultură, ajung sclavi”

Să-ți pierzi viața lucrând este un fapt inacceptabil, care în Italia dar și în provincia Trento continuă, din păcate, să se întâmple. Accidentele mortale nu sunt niciodată consecința fatalității ci întotdeauna a lipsei de respect pentru procedurile și regulile de siguranță și, în general, a neadaptării sistemelor de prevenție astfel încât să asigure garanții efective pentru lucrători. Subcontractările și instabilitatea în muncă înrăutățesc condițiile de muncă și cresc presiunile asupra lucrătorilor. Pentru lucrătorii metalmecanici un contract național care să înfrunte aceste tematici înseamnă să se pună capăt acestei situații, fiindcă devin mai puternici lucrătorii în apărarea propriilor drepturi, și o împărtășită și răspândită cultură a siguranței. Dreptul la viață al unui lucrător este un bun absolut pe care nimeni nu poate să-l anuleze”.

Președintele Consiliului Provincial Bruno Dorigatti a trimis o notă de condoleanțe și apropiere familiei.

”Un muncitor și-a pierdut astăzi viața la locul de muncă. S-a întâmplat la Lavis și se întâmplă cu cadență tragică și în provincia Trento, de mai multe ori pe an. Este un fenomen împotriva căruia se duce de ani de zile o bătălie foarte dură, pentru a se încerca să se răspândească în mod capilar cultura drepturilor, siguranței și prevenției, pentru a duce la zero tributul de vieți din partea sectorului producției. Pentru a evita, nu în ultimul rând, ca în final să cadă victime verigile cele mai vulnerabile ale lanțului.

Consiliul Provincial a aprobat de-a lungul anilor norme de mare civilitate în această privință, printre altele a instituit și un fond de solidaritate pentru victimele accidentelor mortale la locul de muncă sau în activități de voluntariat. Dacă însă se moare încă, înseamnă că rămân multe de făcut, în special pe planul aplicării severe și minuțioase a regulilor. În aceste moment însă condoleanțele noastre, apropierea și solidaritatea se îndreaptă către familia muncitorului decedat”.


Citiți și:

Moncalieri, muncitor român mort la muncă, a căzut de la 9 metri. Lasă în urmă soţia şi două fiice

S-a prăbuşit la pământ în timp ce lucra. Muncitor român de 60 de ani, mort pe şantier în Trento

Muncitor român angajat la negru, a murit de cald la muncă: Piemonte, o lege după moartea lui Ioan Puşcaşu

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Românii din Viena ies în stradă: ”Ne-am săturat de ignoranţa, obrăznicia şi lipsa de respect cu care suntem tratați”

Alarmă la Firenze: armate de copii de la orfelinatele din România instruite să fure