in

Salerno, româncă arsă de vie de partenerul italian, a murit după 20 de ore de agonie

Sfârşit tragic pentru o româncă în Italia. Violeta Mihaela Senchiu, în vârstă de 32 de ani, a murit în urma unei explozii, urmată de incendiu, într-un apartament din Sagnano – Sala Consilina, localitate situată în provincia Salerno, Campania.

Iubitul femeii, cetăţean italian, a fost arestat pentru crimă fiind acuzat că a provocat explozia pentru a o ucide pe româncă.

Femeia avea trei copii, care se jucau într-o curte din fața apartamentului și nu au avut parte de violențe din partea bărbatului, dar au asistat la explozie și incendiu, scrie ilmessaggero.it.

Explozia urmată de incendiu a avut loc sâmbătă, 3 noiembrie. În urma deflagraţiei, românca a suferit arsuri foarte grave, fiind transportată la spitalul „Luigi Curto” din Polla. 

De aici, tânăra a fost transferată la centrul pentru arşi al spitalului Cardarelli din Napoli. Din păcate, rănite suferite de Violeta au fost mult prea grave, medicii nemaiputând să o salveze. Agonia femeii a durat aproape 20 de ore, scrie il messagger0.it.

Carabinierii din Sala Consilina l-au arestat pe iubitul italian al româncei. G.C, în vârstă de 48 de ani, este acuzat de omor cu premeditare, acesta provocând incendiul cu scopul de a-i curma viaţa Violetei, potrivit presei italiene, citate de observator.tv.

În urma declaraţiilor făcute de martori şi a vizionării imaginilor surpinse de camerele de supraveghere, anchetatorii au creionat filmul crimei. Ieri după-amiză, iubitul româncei s-a dus la o benzinărie, a umplut două canistre cu benzină, după care s-a dus la apartamentul în care locuia cu Violeta.

A deschis uşa casei şi s-a dus în camera unde se afla românca. A tunat benzină pe podea, apoi a dat foc, declanşând un incendiu puternic în apartament.

După ce au efectuat reconstituirea, carabinierii din Sala Consilina l-au săltat pe italian, acuzându-l de crimă cu premeditare.

Bărbatul a fost şi el rănit în explozie, fiind dus la spitalul spitalul „San Carlo” din Potenza, acolo unde se află sub pază.

Trupul neînsufleţit al româncei a fost pus la dispoziţia medicilor legişti pentru efectuarea necropsiei.


Oroare la Roma: româncă bătută şi arsă de vie

https://www.gazetaromaneasca.com/observator/actualitate/romanca-de-19-ani-torturata-si-arsa-de-vie-in-italia-inchisoare-pe-viata-pentru-ucigasi/

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cine l-a văzut? Român de 26 de ani din Torino, dispărut fără urmă. Este căutat și în Spania și Anglia

Vremea rea din Italia face din nou victime, doar în Sicilia și-au pierdut viața 12 persoane. ”Sunt în continuare persoane dispărute”