in

Sex cu minori, fost judecător italian condamnat la închisoare, împreună cu complicele român

Pietro Paci, fostul judecător de la Tribunalul din Sondrio, pensionat de circa doi ani, a fost condamnat pe 1 aprilie la Milano la 3 ani de închisoare pentru prostituţie de minori. Pentru complicele lui Paci, Florin Epuran, un român de puţin peste 20 de ani acuzat de favorizare a prostituţiei de minori, pedeapsa este de 2 ani şi 8 luni de închisoare.

Acesta din urmă este unchiul minorului rom cu care a avut un raport sexual magistratul într-un hotel milanez de lângă Gara Centrală în noiembrie anul trecut, zi în care a fost arestat în flagrant delict. Potrivit anchetei, fostul judecător s-ar fi făcut vinovat de nouă episoade de prostituţie de minori începând cu 2013, adică de când a ieşit la pensie.

Ancheta care l-a trimis la închisoare pe judecător a început după o semnalare a Procuraturii din Roma legată de un tânăr rom implicat într-un dens cerc de prostituţie de minori în jurul Gării Termini. Tânărul rom a povestit că unul dintre clienţii săi era din Milano şi se numea Pietro.

În urma analizării desfăşurătoarelor telefonice, anchetatorii milanezi au depistat numeroase contacte între Paci şi minor şi au descoperit alte episoade cu alţi băieţi, punându-l apoi sub acuzare pe magistratul de 72 de ani.


Citește și:

 Ragusa, abuzuri sexuale asupra a două fetiţe românce: italian arestat

Termini, prostituție de minori, preot arestat. «Ne dădeau între 20 și 50 de euro de fiecare dată»

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Iată cum tratăm, simplu şi eficient, astenia de primăvară

Vacanța în America nu i-a picat deloc bine Mădălinei Ghenea, a ajuns la spital