Menu
in

Sicilia/ Italianul care şi-a ucis soţia româncă a primit 16 ani de închisoare

Calogero Onolfo, 73 ani, italian din Canicatti (Agrigento) a fost condamnat pentru uciderea fostei soţii românce, Constanţa Păduraru, de 52 de ani, la 16 ani şi 4 luni închisoare şi la plata unei despăgubiri de 100.000 de euro în favoarea celor cinci copii ai victimei, care s-au constituit parte civilă.

Este sentinţa emisă cu procedură abreviată pe 30 martie de tribunalul din Agrigento. Faptele s-au consumat pe 31 ianuarie 2010, duminica dimineaţa, când în apropierea bisericii San Domenico din Canicattì, femeia, care abia ieşise de la slujba ortodoxă, a fost înjunghiată de mai multe ori.

Fostul ei soţ, Calogero, nu accepta refuzul femeii de a se întoarce la el. Constanţa a decedat la scurt timp după agresiune, însă a reuşit să indice la timp fostul soţ a fi autorul, care acţionase în faţa a numeroşi martori. Bărbatul a ucis femeia cu un cuţit de bucătărie, care nu a fost niciodată găsit.

Copiii Constanţei Păduraru nu au fost mulţumiţi de sentinţă, considerând pedeapsa aplicată lui Calogero Onolfo derizorie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version