Menu
in

Slujbe de Înviere pentru deţinuţi şi deţinute, la Roma şi Viterbo

Episcopia Italiei anunţă că la închisorile Rebibbia din Roma şi Mamagialla din Viterbo au fost oficiate slujbe cu ocazia Învierii pentru deţinutele şi deţinuţii români.

În data de 22 aprilie, Preasfințitul Siluan a slujit Canonul Sfintelor Paști în închisoarea Rebibbia din Roma. Ierarhul nostru a avut dintotdeauna o grijă părintească deosebită față de această categorie de persoane marginalizate.

Cei întemnițați au fost mereu în rugăciunile și preocupările Preasfinției Sale încă din 2008, când a început să viziteze deținuții de la Roma.

Anul acesta au fost prezenți 150 de întemnițați la Învierea din Rebibbia – Noul Complex.

Episcopul Siluan, decorat de Traian Băsescu cu Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Ofițer

Mesajul Vlădicăi către deținuți în a treia zi de Sf. Paști a fost acela de a dobândi Pacea Domnului Hristos. O pace care să transforme celulele lor în chilii de rugăciune și de sfințire a propriei vieți.

Dintr-un loc de iad, împreună cu Hristos viața lor se poate transforma într-un rai. În închisoare omul poate uneori să fie mai liber decât în libertate.

Primind Sfânta Împărtășanie și Pâinea Paștilor, deținuții ar putea să-și schimbe inima. Și odată schimbată, să-și schimbe viața și să nu mai revină în detenție. Aceasta a fost urarea Preasfințitului ori de câte ori a întâlnit pe acești tineri suferinzi.

Deținuții, prin purtătorul lor de cuvânt, au întrebat în ce măsură Preasfințitul îi poate ajuta să se intereseze de proiectele unor asociații care să le dea posibilitatea să învețe o meserie, pentru a se putea califica în vreun fel, ca atunci când vor ieși din detenție să aibă o șansă de angajare. Ei mai solicită vizita unui consul din Ambasadă periodic pentru probleme de documente și informații asupra unor drepturi neacordate şi doresc dialogul în limba română cu un avocat pentru a fi sfătuiți în probleme legale.

În încheiere, deţinuţii au cerut binecuvântarea Ierarhului şi asupra familiilor celor prezenți, iar doi dintre ei – în persoana lui Dascălu Florin și Ioan Ciocan  – au dăruit Oaspetelui de onoare două tablouri desenate reprezentând pe Domnul Hristos care prinde mâna lui Adam în Rai și mormântul gol pe care mironosițele îl privesc uimite, în prezența îngerilor care le bine-vestesc învierea.

Episcopul Siluan a dăruit fiecărui participant la Slujbă o iconiță și o revistă Apostolia. Totul s-a incheiat cu o agapă mult așteptată, deținuții au primit fiecare un ou roșu, o felie de cozonac tradițional și un pahar de vin.

La închisoare de femei Rebibbia, slujba a fost ţinută de părintele Vicar Atanasie, ca a fost acolo şi în anii precedenți.

S-a făcut Utrenia Învierii cântată de surorile Eugenia Mitranca, Doina Ilascu, Ioana Vrânceanu, Cati Bahamet și Andrea Băieș. Părintele Vicar a rostit un cuvânt de învățătură legat de Omilia Sfântului Ioan Gură de Aur de la Sfintele Paști.

Părintele spunea că, precum Hristos a intrat pe Cruce în iad ca o momeală și a scos de acolo pe toți cei ce s-au unit cu El, tot așa fetele care prin credință își acceptă crucea și se unesc cu Hristos prin Sfânta Împărtășanie sunt scoase de Acesta din iadul temniței la viața cea adevărată, a lui Dumnezeu. Părintele a insistat pe asumarea păcatului precum tâlharul din dreapta Crucii Mântuitorului.

Secretul ieșirii din iad este recunoașterea și asumarea stării de păcătoșenie. Cea mai grea închisoare (mai grea decât Rebibbia) este închisoarea propriei robii, a propriilor patimi. Se poate ieși din această închisoare teribilă prin „sudura” sufletului la Cruce, prin Împărtășanie. Hristos vrea să „pustiască” toate închisorile, dar lucrul acesta nu îl poate face decât cu asentimentul omului, prin dorința lui de mântuire.

 

Slujba a continuat cu programul celor șaizeci de fete care au cântat mai multe cântări de înviere propuse de sora Eugenia, iar Camelia Apostol și Mirela Marinescu au citit mesaje legate de evenimentul Învierii. S-au spus poezii, fiecare întrecându-se în frumusețea celor recitate.

Mirela Marinescu a oferit părintelui Atanasie o icoană frumos pictată, reprezentând Învierea Domnului. La rândul său, părintele a oferit cruciulițe și iconițe pictate pe lemn pentru cele care au primit lumina Învierii. S-au ciocnit ouă şi s-a rostit bucuros: „Hristos a înviat!”

La închisoarea Mamagialla din Viterbo, în a treia zi de Paşti, conform tradiţiei, deţinuţii au fost vizitaţi de voluntarii din Parohia „Sfântului Ierarh de la Cernica” din Viterbo.

Tradiția îşi are obârșia în anul 2009, când, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, această parohie şi-a asumat misiunea duhovniceasca și umană faţă de cei aproximativ 90 de deținuți români, moldoveni, ucraineni și georgieni, de credință ortodoxă, de a-i vizita în fiecare săptămână.

Ȋn cadrul slujbei Utreniei Ȋnvierii, cei care prin post, rugăciune și spovedanie s-au pregătit au primit Sfânta Împărtășanie, ca Merinde pe calea cea noua, pe care în iadul închisorii, al regretelor şi al singurătății ei au găsit-o, călăuză şi ajutor fiindu-le Domnul, care înainte de a învia coboară în adâncul iadului existenței noastre.

Tot conform tradiției, la sfârșitul slujbei toți s-au bucurat de bucatele tradiționale pe care credincioșii din parohie le-au pregătit cu toată dragostea.

 

(sursa: episcopia-italiei.it)

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version