Menu
in

Șofer român de TIR, a murit infectat cu coronavirus în Italia. Comunitatea șocată: ”La revedere Daniel, uriaș bun!”

Un șofer român de TIR a murit infectat cu coronavirus în Italia. Daniel avea doar 38 de ani și a stat internat în stare gravă 20 de zile. E cea mai tânără victimă a virsului, în Abruzzo.

Daniel Siriteanu, un şofer român de TIR stabilit în Italia, a murit de coronavirus la numai 38 de ani, în spitalul din Chieti, unde a fost internat în terapie intensivă. Daniel trăia de 18 ani la Tollo (Chieti). Primarul localităţii şi-a exprimat condoleanţele, scrie tgmax.it., citat de observator.tv.

„O veste pe care nu am vrut să o dau niciodată, dar cu inima tristă și frântă cred că este corect să o comunic. Daniel ne-a lăsat în jurul orei 6.30 în această dimineață, un bărbat puternic, bun și generos, un cetățean model tollez, un soț iubitor și un muncitor impecabil.”, a spus primarul din Tollo (Chieti), Angelo Radica, exprimându-şi condoleanțele pentru moartea celui mai tânăr pacient cu coronavirus din Abruzzo. 

Daniel era șofer de TIR pentru o companie din Bisenti (Teramo), un oraș din zona roșie. Tânărul nu a avut alte patologii. S-a îmbolnăvit în urmă cu aproximativ douăzeci de zile și a ajuns în spital în stare critică. 

„La revedere Daniel, uriaș bun!”, a mai spus primarul din Tollo, care a rugat locuitorii orașului să aprindă o lumânare pentru Daniel, imediat ce se va întuneca, luni seara.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/austria-decret-guvernamental-de-pastele-catolic-sunt-interzise-intalnirile-cu-mai-mult-de-5-persoane-din-afara-gospodariei/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version