Menu
in

Șofer român inconștient, a dormit în semiremorca nesemnalizată parcată pe stradă, un italian a murit

Un şofer român care a dormit în semiremorca nesemnalizată parcată pe stradă e acuzat de omor, în Italia.

Românul s-a culcat noaptea printre saltelele pe care le transporta în camion. Un italian a intrat cu scuterul direct în remorca nesemnalizată, în timp ce se îndrepta spre serviciu.

Șoferul e acuzat de omor în Italia, după ce a parcat TIR-ul pe şosea, noaptea. A oprit, fiind prea obosit, pe o stradă care de obicei ziua e foarte aglomerată şi a blocat o bună parte a carosabilului cu TIR-ul de 40 de tone. Apoi s-a dus în semiremorcă şi a adormit printre saltelele pe care trebuia să le livreze a doua zi.

Dar dimineața, pe acea stradă aglomerată, prin Cesare Pavese din Cerasolo di Coriano, un italian în vârstă de 52 de ani, Alessandro Ardini, a intrat cu mopedul direct în remorca nesemnalizată, în timp ce se îndrepta spre serviciu.

Şoferul român în vârstă de 47 de ani a fost găsit responsabil pentru accidentul din iulie 2016 şi va fi judecat sub acuzația de omor stradal. Fiica victimei a apărut ca parte civilă la prima înfăţişare a procesului, scrie corriereromagna.it, citat de observator.tv.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version