in

Soțul Dianei Șoșoacă, acuzat că ar fi agresat un reporter italian de la Rai 1

Soțul senatoarei Diana Șosoacă, Dumitru Silvestru Șoșoacă, este vizat de un dosar de ultraj, după ce vineri seară s-a certat în timpul unui interviu cu reporterii italieni de la Rai 1 și l-ar fi agresat pe unul din polițiștii chemati de reporteri, au declarat pentru G4Media surse judiciare.

Dosarul este instrumentat de Parchetul Sectorului 1.

Botniţa senatoarei Șoșoacă, în presa italiană: „Fotografia a făcut înconjurul internetului”

Poliția București arată într-un comunicat de presă:

”În data de 10 decembrie 2021, prin apel 112, o persoană a reclamat că la sediul cabinetului său de avocatură s-a prezentat o echipă a unei televiziuni străine, iar pe fondul întrebărilor adresate, cu privire la realizarea interviului, s-a declanșat un conflict.

La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiști din cadrul Secției 4.

Certificatul verde a încins spiritele în Parlament. Şoşoacă: „Asta e dictatură!”

În cauză au fost întocmite două dosare penale, unul pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

Cel de al doilea urmează a fi înaintat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea stabilirii situației de fapt”.

Șoșoacă a respins acuzațiile într-o transmisie live pe Facebook.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 14 In medie: 3.7]
vechime pensie

Cât a plătit un ieşean pentru şase ani de vechime în muncă. Suma este uriaşă

carantina contracte de munca false

Au încercat să scape de CARANTINĂ prezentând contracte de muncă FALSE la frontieră