Menu
in

Tânăr român de 23 de ani din Lodi, înghiţit de râul Adda

Un român de 23 de ani, Marius Fulga, care locuia de mai mulţi ani în Lodi, s-a înecat în râul Adda.

Pe 6 iunie tânărul se afla pe malul râului, în amonte de Belgiardino, pe o „plajă” naturală a râului, în dreptul localităţii Due Acque, împreună cu doi amici, la un grătar.

În jurul orei 15.30, în baza celor declarate de cei prezenţi, tânărul mergea prin apă când a fost înghiţit de râu, fără a mai ieşi la suprafaţă.

„Tinerii au asigurat că nu făceau baie, doar doi dintre ei mergeau cu picioarele în apă de-a lungul malului. Se pare că într-o clipă, fără a-şi da seama, Marius Fulga a căzut într-o groapă şi cel care era lângă el nu l-a mai văzut ieşind la suprafaţă”, explică Angelo Morani, de la nucleul scafandrilor din Milano, interveniţi în sprijinul pompierilor din Lodi.

Pentru a se încerca găsirea corpului şi a ghida căutările a intervenit şi elicopterul pompierilor din Varese, care a parcurs de mai multe ori porţiunea de apă din locul dispariţiei până la podul din Lodi, dar fără succes.

Corpul lui Marius nu a fost încă găsit.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version