Menu
in

Tentativă de jaf pe autostrada A1: tâlharii au blocat circulația, au pus cuie pe asfalt și au incendiat mașini

Scene teribile, seara trecută, pe autostrada A1, între Modena și Bologna, unde mai mulţi bărbaţi înarmaţi au atacat o maşină blindată de transport valori. Tâlharii au pus cuie pe asfalt, au incendiat mai multe autoturisme, iar drumul a fost blocat în ambele sensuri timp de câteva ore.

Jaful, însă, a eşuat. Surse din poliţie au declarat pentru presa din Peninsulă că hoţii au fugit spre Bologna în două maşini albe, fără a pune mâna pe pradă. Şi, din fericire, în ciuda haosului provocat, nu au existat răniţi.

Potrivit publicaţiei La Stampa, citată de observatornews.ro, asaltul a avut loc aseară, în jurul orei 20.20, între staţiile de taxare Valsamoggia și Modena sud. Conform primei reconstrucții a faptelor, atacul ar fi fost dat după un plan bine pus la punct de tâlhari.

Mai întâi, indivizii înarmați au pus cuie pe asfalt, pentru a opri traficul și mașina blindată. Apoi, pentru a crea o diversiune și a preveni accesul la secțiunea de autostradă unde urma să aibă loc jaful, hoții au ameninţat cu arma cel puțin doi șoferi, cărora le-au incendiat ulterior maşinile. Apoi au forțat doi camionagii să blocheze cu TIR-urile drumul.

Martorii spun că au auzit câteva explozii și împușcături. Cu toate astea, în ciuda haosului provocat, nu au existat răniți. O coloană de fum putea fi observată de la câțiva kilometri distanță.

Ceva din planul bine ticluit nu a funcţionat, aşa că hoţii s-au făcut nevăzuţi înainte de a pune mâna pe pradă. Bandiţii au fugit cu două maşini albe în direcţia Bologna, iar poliţia este acum pe urmele lor. Timp de câteva ore, porţiunea de autostradă a fost închisă în ambele direcții, traficul fiind deviat de-a lungul Via Emilia.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 5]
Exit mobile version